Şi venind Iosif cel din Arimateea, sfetnic ales, care aştepta şi el împărăţia lui Dumnezeu, şi, îndrăznind, a intrat la Pilat şi a cerut trupul lui Iisus. Iar Pilat s-a mirat că a şi murit şi, chemând pe sutaş, l-a întrebat dacă a murit de mult. Şi aflând de la sutaş, a dăruit lui Iosif trupul. Şi Iosif, cumpărând giulgiu şi coborându-L de pe cruce, L-a înfăşurat în giulgiu şi L-a pus într-un mormânt care era săpat în stâncă, şi a prăvălit o piatră la uşa mormântului.

Şi după ce a trecut ziua sâmbetei, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, şi Salomeea au cumpărat miresme, ca să vină să-L ungă. Şi dis-de-dimineaţă, în prima zi a săptămânii (Duminică), pe când răsărea soarele, au venit la mormânt. Şi ziceau între ele: Cine ne va prăvăli nouă piatra de la uşa mormântului? Dar, ridicându-şi ochii, au văzut că piatra fusese răsturnată; căci era foarte mare. Şi, intrând în mormânt, au văzut un tânăr şezând în partea dreaptă, îmbrăcat în veşmânt alb, şi s-au spăimântat. Iar el le-a zis: Nu vă înspăimântaţi! Căutaţi pe Iisus Nazarineanul, Cel răstignit? A înviat! Nu este aici. Iată locul unde L-au pus.Dar  mergeţi şi spuneţi ucenicilor Lui şi lui Petru că va merge în Galileea, mai înainte de voi; acolo îl veţi vedea, după cum v-a spus.

Şi ieşind, au fugit de la mormânt, că erau cuprinse de frică şi de uimire, şi nimănui nimic n-au spus, căci se temeau. (Marcu 15, 43-47; 16, 1-8)

Părinții Bisericii au dedicat duminicile de după Învierea Domnului atitudinii diferite a unor persoane față de Hristos cel înviat. După ce, în a treia zi a Sfintelor Paști a fost vorba despre Luca și Cleopa care L-au întâlnit pe Iisus pe drumul spre Emaus (da, și marțea Paștilor este tot o duminică!), iar în Duminica Tomei s-a citit o Evanghelie despre două arătări ale Domnului către Apostolii Săi, a doua oară fiind relatat episodul încredințării lui Toma, în următoarea Duminică se face iarăși o pauză de la citirea obișnuită a Evangheliei lui Ioan și se revine la coborârea Domnului de pe Cruce, așezarea în mormânt și venirea, a treia zi după răstignire, a femeilor purtătoare de mir, la mormântul Domnului.

Iosif din Arimateea, amintit de Evanghelist, era membru al sinedriului, un consiliul duhovnicesc național, dar cu atribuții și parțial politice, în Iudeea ocupată de romani. Ca și majoritatea sinedriștilor, Iosif aștepta Împărăția lui Dumnezeu. Dar, spre deosebire de aceștia, el nu fusese de acord cu condamnarea lui Iisus (Luca 23,51), ci s-a implicat mai degrabă în evenimentele de după răstignirea Domnului. Astfel că Arimateianul a cerut trupul mort al Domnului de la Pilat, nefăcându-și probleme de conștiință că intră în casa unui roman și se spurcă de sărbătoarea Paștilor evreiești, așa cum făcuseră ceilalți, la vremea judecării Mântuitorului. Până și Pilat, care poruncise înaintea răstignirii o aspră biciuire a lui Iisus, s-a mirat că Domnul a murit așa de curând. Cei răstigniți aveau parte de un supliciu foarte chinuitor și care dura mult până să se ajungă la moarte. Dar procuratorul roman nu a întârziat cu decizia, ci a permis coborârea Domnului de pe cruce. În Evanghelia după Marcu se dă de înțeles că Iosif a luat giulgiu și a înfășat trupul Domnului fără să îl mai ungă cu miresme, așa cum era obiceiul evreiesc. Îngroparea s-a făcut repede, fiindcă era seară iar a doua zi era sabat, dar și sărbătoarea Paștilor evreiești. Astfel se înțelege de ce un grup de femei a venit abia duminică dimineață la mormânt.

Cuvântul „mironosițe” este de origine slavonă și înseamnă „purtătoare de mir”. Aceste mironosițe sunt numite explicit de Marcu: este vorba de Maria Magdalena, Maria mama lui Iacov și Salomeea. Luca mai adaugă la ele pe Ioana și pe celelalte, fără să le numească (Luca 24,10), iar Matei amintește de mama fiilor lui Zevedeu (Luca 27,56). Așadar era vorba de un grup mai mare de femei, care Îl urmaseră pe Iisus de-a lungul anilor de propovăduire a Evangheliei. Purtătoarele de mir s-au trezit dis-de-dimineață, duminică, pentru a merge la mormânt și a încheia rânduiala de îngropare întreruptă. Gestul lor a rămas în tradiția Bisericii, fiind motivul pentru care Sfânta Liturghie se săvârșește dimineața, deși Cina cea de Taină a Domnului cu ucenicii Săi – modelul absolut al dumnezeieștii rânduieli euharistice - a avut loc seara. Dorința lor de a respecta tradiția, chiar și cu o asemenea întârziere, arată cât de mult Îl iubeau pe Domnul. Numai după ce s-au pornit deja la drum s-au gândit că ar putea să aibă o problemă, anume aceea că piatra de la mormânt e mare și grea și probabil nu o vor putea urni din loc.

Evanghelistul Marcu nu spune când sau cum a avut loc Învierea Domnului, ci doar că mironosițele, când se întrebau cum vor reuși să prăvălească piatra, și-au ridicat ochii și au văzut că mormântul fusese deja deschis și intrând, au văzut un tânăr îmbrăcat în haine albe șezând în partea dreaptă a mormântului. Vestea Învierii, în relatarea acestei Evanghelii, nu include arătarea Domnului. Doar tânărul în alb dă de știre femeilor că Iisus Nazarineanul, Cel răstignit, a înviat. El îndeamnă la rândul său, pe mironosițe, să meargă la ucenici și să le vestească faptul că trebuie să meargă în Galileea pentru a-L vedea pe Domnul înviat. Este interesant că tânărul amintește mai întâi de ucenici și apoi de Petru. Această distincție se face fiindcă Petru se lepădase de Domnul, urmând să fie rechemat la apostolat de Hristos cel înviat, Care îi spune, „paște oile mele” (Ioan 21,17). Revenind la textul Evangheliei, acesta se încheie subit prin relatarea că ele au fugit de la mormânt cuprinse de frică și uimire, „dar nu au spus nimănui nimic, căci se temeau”. Este bizară această teamă a lor, în contextul în care au primit o veste bună. Nu se temuseră de iudei și veniseră la mormânt, în schimb au ezitat să vestească Învierea. Dacă întreg textul lui Marcu s-ar încheia așa, ar fi complet inexplicabil întregul mesaj al Evangheliei, însă el continuă. Sunt amintite foarte pe scurt arătările Domnului către Maria Magdalena, Luca și Cleopa și apoi către grupul Apostolilor, mustrați că nu au crezut Învierea din gura celor ce L-au văzut. De aici reiese mai degrabă că mironosițele au vestit totuși Învierea, dar nu au fost crezute.

Teama de a crede cele auzite, fără a vedea, este o constantă a vieții noastre de fiecare zi. Avem nevoie de încredințare în tot felul de momente ale vieții noastre. Însă Dumnezeu alege să ne transmită mesajul Său, deseori, prin persoane care în ochii noștri nu sunt demne de încredere. Învierea nu s-a vestit mai întâi ucenicilor, ci unor femei, pentru a arăta o altă logică a lucrurilor, așa cum spune Sfântul Pavel: „Dumnezeu Şi-a ales pe cele nebune ale lumii, ca să ruşineze pe cei înţelepţi; Dumnezeu Şi-a ales pe cele slabe ale lumii, ca să le ruşineze pe cele tari; Dumnezeu Şi-a ales pe cele de neam jos ale lumii, pe cele nebăgate în seamă, pe cele ce nu sunt, ca să nimicească pe cele ce sunt” (1 Corinteni 1, 27-28).