Crezând cuvintelor Sfinților Părinți, că Hristos este sălășluit, este prezent real, este contemporan și parte intimă din noi și în noi înșine, cum va fi atunci viața noastră?

Sfântul Marcu Ascetul ne spune că Hristos, Fiul lui Dumnezeu, intră în trupul și în sufletul nostru, în cămara acestuia, în partea sa cea mai dinăuntru și mai tainică, începând chiar din clipa Botezului, chemându-ne pe fiecare dintre noi pe nume (căci pentru aceasta l-am și primit) pentru a împlini ceea ce El ne învață. Așadar, putem trece indiferenți peste aceste cuvinte? Putem noi, oare, să înăbușim acest glas, să nu răspundem bătăii lui Hristos la ușa inimii noastre? …

Fiind creați de Dumnezeu ca persoane libere, putem. Atât de mult ne iubește Dumnezeu, încât nu vrea să ne silească la nimic. Suntem liberi, atât de liberi încât putem să-L refuzăm chiar și pe El în viața noastră. Deci, teoretic, putem, însă conștiința ne apasă greu … sau ar trebui să o facă. Hristos este prezent în noi, este ascuns în casa sufletului nostru, iar noi ce facem?! Acesta este cel mai măreț fapt ce ni se putea întâmpla vreodată, este cea mai mare și mai bună „șansă” a vieții noastre. Și atunci?

Din partea noastră, Hristos vrea un singur lucru: să ascultăm glasul cuvintelor Lui, să ascultăm și să împlinim poruncile Lui, în care El se oglindește, și să primim ca El să ne ajute. În acest fel ne vom putea deschide iubirii Sale, ne vom putea împărtăși și umple de ea, îl vom avea pe Hristos drept Frate al nostru.

Fiul lui Dumnezeu ne arată Calea, ne dă putere din jertfa Crucii Sale, pentru ca noi să o putem urma, iar noi ce facem?! De altfel, nu suntem indiferenți, reci, nepăsători, când știm că un prieten bun, sau o rudă, stă și ne așteaptă, de ceva vreme, ca noi să ne facem apariția … cu atât mai mult, când știm că Cel ce ne așteaptă e chiar Fiul lui Dumnezeu. Așadar, trebuie să-i răspundem. Trebuie să ne întâlnim cu El cât mai curând și să rămânem alături de El, având nădejde că vom putea spune și noi cu Apostolul Petru: „Doamne, bine este să fim noi aici”.

Trebuie să răspundem chemării și așteptării lui Hristos. Trebuie să dăm curs împlinirii poruncilor Sale, să dăm curs zidirii sufletelor noastre cu virtuțile cele dumnezeiești și nemuritoare, pentru ca în viața noastră să răsară Soarele – Hristos. Iar pentru aceasta știm că nu suntem singuri. Povara e mai ușoară în doi. Lupta cu ispitele, răbdarea suferințelor, chiar și bucuriile vieții, le vom trăi alături de Hristos.

Credința și iubirea fraților noștri, pe care-i regăsim ca parte componentă a Trupului lui Hristos – Biserica, ne vor ajuta să avem forța necesară de a-i răspunde chemării lui Hristos: „Fie mie după cuvântul Tău!”. Acesta trebuie să fie răspunsul nostru.

Doar astfel, norii păcatelor vor fi alungați din sufletele noastre, iar iubirea și bunătatea lui Dumnezeu ne vor copleși. Fețele noastre își vor pierde tristețea și posomorârea și se vor lumina, căci viața noastră și-a regăsit sensul ei. Hristos este sensul vieții noastre, trebuie doar ca noi să vrem să răspundem chemării Sale.

„Iată, stau la ușă și bat; de va auzi cineva glasul Meu și va deschide ușa, voi intra la el și voi cina cu el și el cu Mine” (Apocalipsa 3,20).