Rânduiala spălării picioarelor la Mănăstirea Putna
În Sfânta şi Marea Joi, în mai multe aşezări monahale din ţara noastră se va săvârşi mâine ritualul spălării picioarelor. Stareţul mănăstirii spală picioarele celor aflaţi mai jos în ierarhie, rememorând astfel momentul spălării picioarelor apostolilor de către Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos la Cina cea de Taină.
Una dintre aşezările monahale unde va avea loc acest ritual este Mănăstirea Putna din judeţul Suceava. După rugăciunea amvonului din cadrul Sfintei Liturghii a Sfântului Vasile cel Mare, arhim. Melchisedec Velnic, stareţul ctitoriei ştefaniene de la Putna, va ieşi pe uşa cea mare a bisericii şi se va îndrepta spre pronaos, unde va fi pregătită spălarea picioarelor pentru 12 părinţi, mare parte, slujitori ai sfântului altar. Cei 12 vieţuitori, între care vor fi iconomul şi portarul aşezării monahale, vor fi spălaţi pe picioare de stareţul Mănăstirii Putna. "Iconomul ţine locul Sfântului Apostol Petru. Cei 12 părinţi se aşează pe 12 scaune, iar în timpul citirii Evangheliei întâistătătorul mănăstirii se dezbracă de felon, iar la momentul potrivit se încinge cu ştergarul. Apoi pune apă în spălătoare şi spală picioarele celor care sunt aşezaţi în locul apostolilor. Urmează apoi dialogul cu iconomul mănăstirii. La final se citeşte o rugăciune prin care se cere de la Dumnezeu să se spele întinăciunea păcatelor noastre", a amintit arhim. Melchisedec Velnic.