Răsplată pentru copiii merituoşi din parohia Poieni
Şi în acest an, copiii din parohia Poieni - Schitu Duca s-au bucurat de o vacanţă la mare, în urma efortului susţinut al părintelui Cristinel Severin, parohul din localitate.
46 de copii de toate vârstele din mica localitate ieşeană au beneficiat în mod gratuit de o săptămână de vacanţă la malul mării, experienţă pe care, din cauza posibilităţilor materiale precare ale părinţilor, niciodată n-ar fi putut să o trăiască.
Tabăra s-a derulat în perioada 19-26 august, în staţiunea Eforie Sud. Ca şi anul trecut, şi în acest an, banii necesari pentru acoperirea costurilor legate de deplasare şi cazare au fost strânşi cu mare caznă. „Am apelat la prieteni, am făcut un împrumut pe care în decembrie îl vom restitui din formularele de direcţionare a 2% din impozitul pe venit şi am strâns ceva bănuţi din expoziţia cu vânzare a icoanelor realizate de copiii din parohie la Cercul de pictură. Pentru deplasare, Primăria Schitu Duca ne-a asigurat combustibilul. E mare lucru că am putut să plecăm cu ei în tabără şi în acest an, deşi pentru noi a fost o responsabilitate imensă să te întorci acasă cu bine cu atâţia copii“, a explicat parohul de la Poieni, pr. Cristinel Severin.
Anul acesta, tabăra la mare a constituit o recompensă oferită gratuit copiilor cu cea mai bună prezenţă la Cercul de pictură şi la corul bisericii. În cadrul taberei, excursioniştii de la Poieni au vizitat oraşul Constanţa, portul vechi şi au participat la un spectacol la Teatrul de Vară din Constanţa. „Au fost multe obiective pe care nu am reuşit să le vizităm din lipsa banilor. Anul viitor aş vrea să-i duc la munte; ar fi o bucurie imensă pentru ei“, spune pr. Severin.
Exemplul taberelor organizate de parohul de la Poieni a fost preluat de alţi câţiva preoţi din Arhiepiscopia Iaşilor, care îşi doresc să pună pe picioare proiecte similare în parohiile lor.
În parohia Poieni - Schitu Duca, activităţile cu copiii reprezintă o prioritate. De patru ani aici funcţionează un cerc de pictură destinat copiilor, precum şi un cor bisericesc. De asemenea, în fiecare săptămână, copiii, însoţiţi de părintele paroh Severin merg la teatru în Iaşi. Anul trecut, din veniturile modeste ale parohiei, cele mai multe fonduri au fost destinate acestor activităţi. (Otilia Bălinişteanu)