Dezbaterea, intitulată „Receptarea mesajului patristic în era social media“, a fost organizată de Librarium Palas, locaţia unde s-a desfăşurat evenimentul, şi de grupul „Creativity & branding in medicine“, coordonat de dr. Richard Constantinescu, asistent universitar la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ din Iaşi şi director de comunicare al Asociaţiei EPYMEDICA, cel care a fost şi moderatorul întâlnirii. În cuvântul de deschidere, dr. Richard Constantinescu a subliniat faptul că întâlnirea este „prima dezbatere de până acum despre social media şi rolul pe care îl joacă aceasta în transmiterea mesajului creştin ortodox“ şi a lansat o serie de întrebări invitaţilor: „În era social media se modifică modul în care gândim despre relaţie sau comuniune? S-a creat iluzia «prieteniei» şi a «comunităţii» spre care tindem în offline? Este social media un cor de confesiuni sau o mişcare misionară concentrată? A modificat conexiunile semnificative offline şi a pervertit contactul «faţă către faţă»?“

Puncte de vedere şi abordări diferite privind utilizarea internetului

Primul invitat care a luat cuvântul a fost diac. Nicolae Hulpoi, care, la început, a făcut câteva referiri la titlul dezbaterii: „La ce se referă sintagma «mesaj patristic» din titlul dezbaterii? Se referă în mod strict la învăţătura Sfinţilor Părinţi, la acei Părinţi ai Bisericii şi scriitori de teologie care au trăit în epoca sinoadelor ecumenice, adică în intervalul cuprins între veacurile al IV-lea şi veacul al VIII-lea din primul mileniu creştin. Cât priveşte sintagma «social media», aceasta desemnează o realitate web contemporană, care descrie o componentă majoră a internetului actual prin care oamenii produc şi accesează informaţie, prin intermediul reţelelor de socializare“. În continuare, directorul Doxologia Media a vorbit despre maniera în care Biserica poate folosi noile mijloace actuale de comunicare: „Chintesenţa mesajului patristic este sinonim cu Evanghelia Mântuitorului Hristos şi cu învăţătura de credinţă conţinută de Sfânta Tradiţie. Dacă accesul la Evanghelie şi la învăţăturile Sfinţilor Părinţi în epocile trecute se făcea într-un anumit fel, în prezent s-a adăugat şi această componentă web, numită tehnic «social media». De pildă, poţi găsi pe Facebook o mulţime de conţinuturi duhovniceşti, această realitate dovedind că, oricunde s-ar duce, în spaţiul real ori cel virtual, creştinul ortodox ia cu sine şi componenta duhovnicească a vieţii sale. Biserica Ortodoxă are o abordare caracteristică a modului în care îşi prezintă învăţătura, mod definit de următorul principiu: despre credinţă vorbim doar celor interesaţi, atunci când suntem întrebaţi ori atunci când ne este atacată credinţa. Datorită acestui principiu, în Răsăritul ortodox nu au existat convertiri forţate şi nici propagandă religioasă. În acest fel îmi explic faptul că în epoca modernă, Biserica Ortodoxă şi-a însuşit anumite mijloace de comunicare cu o oarecare întârziere: din teama de a nu compromite mesajul Mântuitorului din Evanghelie printr-o propovăduire agresivă. Biserica porneşte de la modul oferit de Mântuitorul Hristos, care, Dumnezeu în slavă fiind, S-a arătat ca unul dintre oameni şi a propovăduit cuvântul mântuirii întru smerenie“.

În continuare, celălalt invitat, Daniel Mazilu, a vorbit despre virtualitate şi virtute, prezentând într-o manieră critică noile mijloace de comunicare: „Deşi cantitativ mesajul creştin în spaţiul online poate fi calculat, calitativ acest lucru este imposibil. Tehnica şi tehnologia, şi aici mă refer la internet şi la «social media», sunt cele care astăzi deopotrivă îl constituie pe om, dar şi îl alienează. Mediul virtual şi utilizarea informaţiilor din acesta nu îmbogăţesc neapărat cunoaşterea adevărată a omului, ci îi oferă iluzia unei atotcunoaşteri. Ajută internetul şi calculatorul memoria umană să se întărească sau oferă iluzia siguranţei împotriva uitării prin stocarea pe stick-uri şi servere, văzută ca o soluţie pentru uitarea noastră? În acelaşi timp, comunicarea prin internet îmbogăţeşte trăirea persoanei cu stări unice sau ne oferă iluzia unei autenticităţi şi iluzia apartenenţei la un popor de pretutindeni şi de nicăieri? Gândindu-mă la toate acestea, cred că utilizarea prea deasă a spaţiului virtual conduce la dezumanizarea persoanei, fiindcă cei îndrăgostiţi de spaţiul virtual nu pot avea o minimă abordare critică, iar omul care se adânceşte în virtual poate fi numit «entropos», nu «antropos»“. Spre final, Daniel Mazilu a concluzionat că mesajul creştin nu poate fi transmis într-un mod autentic în spaţiul online: „Astăzi se pune întrebarea dacă internetul şi folosirea mesajului virtual creştin pot avea o lucrare patristică asupra omului, dacă-l ajută pe acesta la înţelegerea dimensiunii lăuntrice. Eu cred că mesajul creştin trebuie să fie un mesaj faţă către faţă, şi direct în inimă, căci fără întoarcerea în sine pe care o propovăduieşte toată Filocalia şi toată Sfânta Scriptură nu va exista un progres duhovnicesc. În schimb, internetul nu te ajută cu nimic în acest sens, fiindcă el te înstrăinează de tine însuţi, te captivează şi devii un fel de prizonier al lui, chiar dacă accesezi saituri cu mesaj duhovnicesc“.

Întrebările primite din public în partea a doua a dezbaterii au confirmat complexitatea subiectului, ridicând noi probleme şi, ca atare, noi perspective în abordarea folosirii mesajului creştin în era social media. O concluzie a fost aceea că internetul, cu toate înfăţişările pe care le capătă în decursul anilor, este o simplă unealtă, una formidabilă, care deschide o mulţime de oportunităţi, dar care ascunde şi pericole. Totuşi, Biserica trebuie să fie prezentă pe internet cu mesajul său şi trebuie să înveţe în permanenţă să propună noilor generaţii adevărurile sale veşnice şi mântuitoare, în forme adaptate specificului cultural al fiecărei generaţii.