Recital de muzică bizantină organizat de ATOR Hârlău
Bucuria postului poate fi experimentată în multe moduri. Postul, înţeles în dimensiunea lui corectă, este timp de reculegere sufletească, de meditaţie sfântă, de interiorizare. Un astfel de prilej binecuvântat a fost participarea la recitalul de muzică bizantină organizat de ATOR - Hârlău şi susţinut de Grupul psaltic „Macarie Ieromonahul” din Suceava, în după-amiaza zilei de joi, 7 aprilie, la Biserica domnească Sf. M. M. Gheorghe din Hârlău. Eveminentul s-a desfăşurat cu sprijinul Asociaţiei „Salvează o inimă”.
Tinerii psalţi, înzestraţi cu voci nemaipomenite, au pus la sufletele ascultatorilor cântări duhovniceşti, specifice perioadei Postului Mare: „Uşile pocăinţei...”, „Din Ospăţul Stăpânului...”, „Frâiele Părinteşti”, „Cu noi este Dumnezeu...” etc. În pauza recitalului, tinerele Gabriela Todirenchi şi Daria Ceobanu au interpretat o frumoasă cântare intitulată „Nu-i singur Iuda vinovat”, iar Simona Coşarcă a recitat, foarte mişcător, poezia „Ştergarul”. Prezent la acest moment duhovnicesc a fost şi părintele Nicolae Crăciun, protopopul Protoieriei Hârlău. De asemenea, au mai fost prezenţi, pe lângă tinerii atoreni, elevi, cadre didactice, preoţi şi credincioşi din oraş. Au fost clipe de reală bucurie şi de înălţare suflească, muzica bisericească având un rol atât de important din punct de vedere liturgic, misionar şi cultural. Ea este o rugăciune cântată, care sensibilizează, mângâind inimile şi sporind dorul după Dumnezeu.
La final, pr. Petru Ceobanu, coordonator al ATOR Hârlău, a mulţumit Grupului psaltic „Macarie Ieromonahul” pentru momentul duhovnicesc oferit, domnului Vlad Dumitru Plăcintă, preşedintele Asociaţiei „Salvează o inimă”, pentru susţinere, părintelui paroh Dumitru Tincu pentru găzduire, precum şi tuturor celor prezenţi la eveniment, pentru bucuria de a fi împreună. După încheierea recitalului, cei doritori au vizitat Muzeul Viei şi Vinului, unic în Moldova, aflat în apropierea bisericii voievodale. (Florişteanu Bianca, ATOR Hârlău)