„Recolta de grâu din acest an este excelentă“
"Cred că vom reuşi anul acesta să mâncăm şi o pâine mai bună, dacă vom ţine necesarul de grâu în ţară", a subliniat preşedintele ROMPAN, Aurel Popescu.
Recolta de grâu din acest an este una excelentă din punct de vedere calitativ, a declarat, ieri, preşedintele Patronatului din Industria de Morărit şi Panificaţie - ROMPAN, Aurel Popescu, la o conferinţă pe teme de agricultură. "Recolta de grâu din 2011 este una excelentă din punct de vedere calitativ, corespunzătoare pentru panificaţie. Cred că vom reuşi anul acesta să mâncăm şi o pâine mai bună, dacă vom ţine necesarul de grâu în ţară", a subliniat Aurel Popescu. Şeful ROMPAN i-a cerut ministrului Agriculturii să intervină pentru mărirea rezervelor de grâu din ţară, astfel încât să existe necesarul intern asigurat din recolta de grâu din 2011. "Nu ar trebui să-i dăm drumul la export recoltei bune de grâu în toamna acestui an, iar în primăvară să ne uităm lung după vapoarele cu grâu din Paraguay. Trebuie să ne păstrăm necesarul în ţară şi să ne mărim rezervele", a adăugat Popescu.
În ceea ce priveşte taxarea inversă la cereale, preşedintele ROMPAN consideră că efectele se văd pe lanţ, dar dacă măsura ar fi fost extinsă până la raft "era un lucru excepţional". "Consider că taxarea inversă la cereale îşi face treaba, pentru că este o linişte de mormânt în portul Constanţa. Dacă măsura mergea până la raft, cred că era un lucru excepţional. Dar dacă rambursarea TVA către fermieri nu se va face în prevederile Codului Fiscal, îi băgăm pe mulţi în faliment", a precizat Popescu.
Producţia de grâu, în creştere faţă de 2010
România va trebui să producă circa opt milioane tone de grâu în anul 2020, conform strategiei elaborate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru perioada 2014-2020, iar jumătate din producţie ar reprezenta potenţial de export, a declarat, ieri, ministrul Valeriu Tabără. "De aceea susţin amenajarea porturilor dunărene, atât de importante pentru exportul de cereale, dar şi înfiinţarea unei burse a cerealelor în Brăila sau Galaţi", a adăugat şeful MADR. Potrivit ministrului, cultura de grâu devine rentabilă numai dacă producţia medie trece de 3,5 tone la hectar, iar în acest an producţia de grâu a României ar putea atinge 6,7 milioane tone, în creştere cu peste 15 procente faţă de anul trecut.