Recunoştinţă pentru lucrarea filantropică

Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor

Recunoştinţă pentru lucrarea filantropică

Susţinătorii lucrării filantropice de la Parohia „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Gura Humorului, judeţul Suceava, au fost felicitaţi duminică, 1 mai 2016, cu prilejul sărbătorii Învierii Domnului.

Momentul festiv a avut loc după oficierea slujbei Vecerniei Învierii din Catedrala „Naşterea Maicii Domnului“ din Gura Humorului. „Mulţumim credincioşilor care s-au unit în lucrarea filantropică şi misionară a Bisericii, prin darul şi jertfa lor. Anul acesta, am reuşit să bucurăm 160 de familii, care au primit din partea Bisericii alimente în valoare de 16.000 de lei“, a amintit preotul paroh Mircea Nuţu, care a amintit apoi de efortul instituţiilor statului în buna desfăşurare a slujbei de Înviere din acest an, când mii de oameni au cântat pe platoul din centrul oraşului „Hristos a înviat“, luând lumină la casele lor. „Niciodată nu am avut atât de mulţi oameni şi atâta bucurie sufletească la o slujbă a Sfintei Învieri. Acest lucru înseamnă că lumea creştină încearcă să regăsească unirea cu Dumnezeu, care este Adevărul absolut al vieţii“, a adăugat preotul Mircea Nuţu.

Citește despre: