Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Iași, alături de participanții Taberei din Pridvorul Satului
Miercuri, 10 iulie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, pentru cei peste 200 de tinerii prezenți la Tabăra din Pridvorul Satului din Parohiile Mironeasa și Tomești I, s-a desfășurat o nouă activitate de prevenire a fenomenului bullying și cyberbullying, a traficului informațional, vorbindu-se totodată despre reducerea riscurilor de victimizare a populației.
În cadrul acestei activități, ce are la bază „Protocolul de prevenire” încheiat între Arhiepiscopia Iașilor și Inspectoratul de Poliție Județean Iași, au fost prezentate aspecte ce țin de siguranța tinerilor: informarea acestora cu privire la evenimentele neplăcute ce se pot întâmpla în timpul vacanței de vară (accidente sau acte de violență), conștientizarea de către aceștia a consecințelor consumului substanțelor psihoactive, atât din punct de vedere al sănătății, cât și din punct de vedere legal, alegerea cu atenție a anturajului, respectiv prevenirea traficului infoamțional pe rețelele de socializare.
Aducem mulțumiri pe această cale reprezentaților IPJ Iași pentru suport și profesionalism.