Reuniunea Comitetului de coordonare al Comisiei teologice mixte internaţionale ortodoxo-catolice

Ortodoxia în lume

Reuniunea Comitetului de coordonare al Comisiei teologice mixte internaţionale ortodoxo-catolice

Între 22 şi 25 noiembrie, Comitetul de coordonare al Comisiei teologice mixte internaţionale pentru dialog între ortodocşi şi catolici, s-a reunit la Roma.

În discursul său din 22 noiembrie, mitropolitul Ilarion de Volokolamsk a amintit de una dintre condiţiile participării Bisericii Ortodoxe Ruse la procesul de dialog ortodoxo-catolic, anume despre o revizuire a problemei uniatismului. Membrii ortodocşi ai întâlnirii au susţinut această poziţie. Mitropolitul Ilarion a propus şi o precizare a metodologiei de lucru asupra documentului consacrat primatului episcopului Romei. Conform ierarhului rus, această metodologie trebuie să ţină cont de experienţa seculară a polemicii ortodoxe contra pretenţiilor papei de autoritate universală în Biserică.

Tot la Roma, Papa Benedict al XVI-lea a primit în ziua de 23 noiembrie, pe participanţii la cel de-al doilea Forum ortodoxo-catolic care s-au reunit în Rodos (Grecia) între 18 şi 22 octombrie 2011. Tema forumului a fost relaţia dintre Biserică şi Stat într-o perspectivă istorică şi teologică.

Traducerea şi adaptarea: Pr. Ioan Valentin Istrati

Sursa: www.orthodoxie.com