Rezumat al ultimelor persecuții ale creștinilor din lume

Religia în lume

Rezumat al ultimelor persecuții ale creștinilor din lume

Câteva dintre cele mai periculoase grupări teroriste din lume, precum ISIS și Al-Shabaab, doresc să creeze societăți guvernate de versiuni stricte și distorsionate ale legii Sharia. Aceasta înseamnă că oricine nu împărtășește aceste viziuni extremiste sunt considerați inamici, și astfel, se află în pericol – inclusiv creștinii.

Câteva dintre cele mai periculoase grupări teroriste din lume, precum ISIS și Al-Shabaab, doresc să creeze societăți guvernate de versiuni stricte și distorsionate ale legii Sharia. Aceasta înseamnă că oricine nu împărtășește aceste viziuni extremiste sunt considerați inamici, și astfel, se află în pericol – inclusiv creștinii. Desigur ei nu sunt singurii care au avut de suferit din cauza acestor organizații. De exemplu cele mai multe victime ale ISIS sunt musulmanii care refuză să adopte viziunea și tacticile lor barbare.

Cu toate acestea, există numeroase dovezi care indică vizarea creștinilor. Ultima a venit vineri, când un procuror italian a dezvăluit faptul că o rețea de pakistanezi asociată cu Qaeda discuta despre atacarea Vaticanului în 2010. „Aceasta servește drept... reamintire a lumii în care trăim”, a declarat Rep. SUA John Delaney, D-Maryland pentru CNN. „Consider că există o poveste mai lungă despre persecuția creștinilor de către grupurile militante din întreaga lume”. Acest atac nu a fost concretizat, însă altele da.

Deși unele atacuri nu sunt organizate central, asta nu înseamnă că sunt mai puțin grave, precum  ne indică faptul că imigranții musulmani au aruncat 12 creștini dintr-o barca în Marea Mediteraneeană. Alte atacuri fatale și presupuse comploturi au fost puse pe seama grupărilor teroriste, inclusiv următoarele evenimente recente:

Aprilie: Un bărbat plănuiește atacarea unor biserici franceze

Sid Ahmed Ghlam a chemat sâmbătă ambulanța la apartamentul său din Paris după ce, susține acesta, s-a împușcat din greșeală în coapsă.

După ce a primit ajutor medical, Ghlam a fost arestat după ce autoritățile au găsit patru arme Kalashnikov, un revolver, muniție, banderole de poliție, și alte obiecte în mașina și în locuința sa, a declarat miercuri procurorul parizian Francois Molins. Aceștia au descoperit „documente în limba arabă în care se menționa Qaeda și ISIS” și corespondență cu persoane din Siria care „îi cereau să atace o biserică”.

Primul Minstru Manuel Valls a mers mai târziu la o biserică din suburbia Villejuif din Paris, una din cele minim două lăcașe de rugăciune creștine vizate de Ghlam. Deși nu a dat mai multe detalii, Milins a declarat că sistemul de navigație prin satelit din mașina lui Ghlam, în care se aflau o armă Kalashnikov, avea setată locația unei biserici.

Nu se știe clar cărei grupări aparținea Ghlam (dacă aparținea uneia), sau de unde primea fonduri. Totuși, autoritățile l-au caracterizat drept terorist, asociindu-l cu moartea lui Aurelie Chatelain, în vârstă de 32 de ani, pe care Molins a numit-o prima victimă a terorismului din regiune de la masacrul Charlie Hebdo și asediul pieței cușer din ianuarie. Indiferent dacă Ghlam va fi vreodată acuzat de asasinatul lui Chatelain, se pare că acesta nu va mai putea comite acte de violență prea curând.

„Un atac terorist a fost dejucat”,  declarat președintele Francois Hollande.

Aprilie: O filmare ISIS arată decapitarea creștinilor etiopieni

ISIS a transformat decapitarea ostaticilor în spectacole de groază, producând filmări de propagandă intenționând aparent să producă un nivel ridicat de teroare. Ceea ce deosebește crima din aprilie este numărul persoanelor ucise și faptul că erau creștini din Etiopia.

Luni, guvernul Etiopiei a declarat că cei 30 de cetățeni se aflau în două grupuri de prizonieri decapitați în Libia într-o filmare publicată cu o zi înainte, potrivit agenției de știri etiopiene. Acea filmare, de 39 de minute, arată o serie de prizonieri asasinați pe o plajă la Marea Mediteraneeană, în timp ce alt grup este dus la sute de mile depărtare, în sudul Libiei.

„Slavă lui Allah, Domnul și prețuitorul lumii și fie ca pacea și binecuvântarea să fie asupra profetului Mohammed”, spune în arabă naratorul filmării. „Către națiunea crucii, ne-am întors din nou pe nisipurile, unde însoțitorii Profetului, pacea fie asupra lui, au mai călcat înainte,vă spunem: sângele musulman vărsat în mâinile religiei voastre nu este ieftin”.

Același videoclip susține cu nerușinare că ISIS a fost milostivă față de creștinii din Irak - oferindu-le posibilitatea de a alege să plătească o amendă în cazul în care refuză să se convertească la Islam. Dar nu toți au luat această ofertă, potrivit altui vorbitor.

„Statul Islamic a oferit comunității creștine această posibilitate de mai multe ori, oferind un termen limită”, susține vorbitorul. „Însă creștinii nu au cooperat”.

Aprilie: Militanții Al-Shabaab îi atacă pe creștinii din Kenia

Toți elevii de la liceul universitar Garissa au avut de suferit, într-un fel sau altul, când un grup de oameni înarmați, Al-Shabaab, au pătruns în campus la începutul acestei luni. Însă moartea a fost servită numai creștinilor.

Potrivit AFP, teroriștii i-au sortat pe studenți după religia lor, lăsându-i pe musulmani să plece și omorându-i pe creștini. Coșmarul s-a dezlănțuit curând, precum cel al Cynthiei Cherotich, care a declarat pentru CNN că atunci când oamenii înarmați au pătruns chemându-i pe doi dintre colegii săi de camera, ea s-a ascuns în dulap.

„(Atacatorii) le-au spus că, dacă nu știu să citească în musulmană... să se culce la pământ”, povestește Cherotich, care a refuzat să iasă timp de 2 zile. „Iar dacă știți, mergeți în partea cealaltă”.

Această tactică de a separa non-musulmanii de musulmani este identică cu modul de acțiune al atacatorilor Al-Shabaab din decembrie, de la o carieră din satul kenian Kermey, când cel puțin 36 de persoane au fost omorâte, potrivit crucii roșii din Kenya.

Potrivit consiliului de relații externe, unul din scopurile grupării Al-Shabaab este de a transforma Somalia, baza centrală, într-un stat Islamic fundamentalist. Însă acesta nu este singurul scop, întrucât gruparea s-a extins din ce în ce mai mult, inclusiv în Kenya, alcătuită 80% din creștini, pentru a instaura durere și teroare.

După atacul de la universitatea din Kenya, în urma căruia au fost omorâți aproape 150 de persoane, Nadif Jama, guvernatorul regional al Garissei, a dezmințit afirmația Al-Shabaab ucide numai non-musulmani ca „un mod murdar de a acționa”. „Gândirea eronată și satanică a Al-Shabaab este ca, în Somalia, să omoare musulmani și somalezi”, a declarat Jama, susținând că militanții grupării „nu vor altceva decât distrugere… Cu aceasta trebuie să ne luptăm”.

Martie: Bombe sinucigașe atacă Pakistanul

Două explozii sinucigașe au zguduit comunitatea de creștini din orașul Lahore, din estul Pakistanului, omorând cel puțin 14 oameni și rănind pe alții. Iar acesta nu este decât începutul, au declarat pakistanezii talibani. Una dintre explozii a lăsat în urmă locuitori panicați, sticlă sfărâmată și metal contorsionat în curtea unei biserici din colonia Nishtar din Lahore, potrivit filmării difuzate de GEO News, afiliat CNN.

Apoi, purtătorul de cuvânt al pakistanezilor talibani, Ehsanullah Ehsan, și-a asumat responsabilitatea pentru masacru, promițând mai multe astfel de atacuri până când legea Sharia va fi implementată în Pakistan. Aceste explozii au reamintit de cea din 2013, când 81 de oameni au murit într-un bombardament sinucigaș la biserica Tuturor Sfinților din Pakistan, din Peshawar. Doi atacatori au dat buzna în biserica plină cu aproximativ 500 de oameni imediat după ce slujba s-a încheiat, aruncându-se în aer, potrivit diocezei protestante.

Membrii corului și copiii ce luau parte la școala de duminică s-au aflat printre asasinați. Într-o declarație ulterioară, Rev. Humphrey S. Peter, episcopul de Peshawar, a numit atacul un „eșec total” al eforturilor oficiale de a proteja minoritățile, cum ar fi creștinii, care alcătuiesc mai puțin de 3% din populația pakistaneză.

Februarie: Creștinii egipteni copți asasinați pe o plajă libaneză

Din păcate, șocul uciderii în masă a creștinilor etiopieni în luna aprilie ar fi fost disipat pur și simplu din cauza unei atrocități aproape identice care a avut loc cu câteva săptămâni înainte. În februarie, ISIS a lansat o filmare de cinci minute în care se arată uciderea în masă a creștinilor copți din Egipt.

Produs de latura propagandistă a SI, al-Hayat Media, filmarea arată jihadiști îmbrăcați în negru, stând în spatele victimelor pe o plajă libaneză. Unii dintre ostatici strigă „Dumnezeule” și „O, Iisuse” în timp ce sunt trântiți la pământ, chiar înainte să își dea ultima suflare. „În marea în care ați ascuns trupul Sheikului Osama bin Laden, jurăm lui Allah, că vom amesteca sângele vostru”, spune în limba engleză un om mascat înainte de decapitări.

Știri din această decapitare în masă au apărut la săptămâni după ce 21 de creștini egipteni au fost răpiți în două incidente în orașul de coastă libian de la Sirte. Videoclipul ISIS prezintă decapitarea a aproape 12 oameni, deși oficialii egipteni spun că toți cei 21 de creștini răpiți au fost uciși. Potrivit ministrului egiptean de externe Sameh Shoukry, guvernul Egiptului a răspuns cu atacuri aeriene asupra a 10 ținte, reprezentând bastioane utilizate pentru instruire și depozitare ale ISIS-ului libian în Derna.

„Răscumpărarea sângelui egiptean și pedepsirea infractorilor și ucigașilor este dreptul și datoria noastră”, a precizat armata egipteană într-o declarație difuzată la televiziunea de stat.

Februarie: ISIS  reține peste250 de creștini asirieni

Asirieniide astăzi sunt o parte importantă a istoriei umane, avându-și  rădăcinile în una dintre cele mai vechi civilizații. Strămoșii lor au fost, de asemenea, unii dintre primii oameni care au îmbrățișat creștinismul în număr mare. Acum, asirienii se lupta cu ISIS pentru supraviețuirea în Siria natală și Irak.

Această luptă a intrat în centrul atenției în luna februarie, când grupul militant a invadat sate și a luat peste 260 de asirieni ostatici în nord-estul Siriei, potrivit lui Osama Edward, fondatorul rețelei Drepturilor Omului asirian. Edward și-a exprimat atunci teama că acești asirieni din Siria vor avea aceeași soartă ca și cei din țara vecină, Irak.

Unii dintre asirienii luați ostatici în luna februarie au fost eliberați, dar soarta multora rămâne necunoscută. Chiar și cei care nu sunt în captivitate se confruntă cu amenințări grave, având în vedere reputația stabilită de ISIS, aceea de a nu arăta niciun pic de milă pentru creștini.

Vara2014: ISIS preia Mosulul, cel mai mare oraș creștin din Irak la vremea respectivă

Numărul creștinilor din Irak a scăzut de la 1,5 milioane în urmă cu 20 de ani la 300 000 de astăzi, potrivit estimărilor CAPNI, cea mai mare organizație creștină de ajutor din nordul Irakului. ISIS nu este singurul motiv al acestei scăderi, dar cu siguranță este unul important. Grupul militant a fost nemilos la măcelul din Irak, precum și Siria, avându-i pe creștini printre obiectivele sale.

Aceasta includeasediul celui mai mare oraș creștin din Irak, în principal comunitatea asiriană din Qaraqosh, în august 2014. Cu toate acestea, ISIS a provocat durere și suferință dincolo de Qaraqosh, precum asedierea și controlul orașului Mosul, al doilea mare oraș din Irak. Înaintarea grupării în acea zonă a determinat familiile creștine să fugă, mai degrabă, decât să adere la ultimatumul de convertirea la islam, plata unei amenzi sau să înfrunte „moartea prin sabie”.

Potrivit lui MarkArabo, lider și purtător de cuvânt caldeeano-american al grupului Încheiereagenocidului din Irak, copiii creștini irakieni au fost decapitați, mamele violate și tații uciși de militanții ISIS în ultimele luni. „Acesta este cu adevărat un coșmar devenit realitate care nu se va încheia pur și simplu”, a declarat Arabo pentru CNN. „Creștinismul în Mosul este mort, iar în rândul nostru se desfășoară un holocaust creștin”.

Traducere și adaptare:
Sursa:
Citește despre: