Rolul muzicii și al cântării în biserică, din perspectiva unui convertit la Ortodoxie
Seara de 21 septembrie a fost, pentru membrii Cercului Pastoral nr. 1 - „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, una memorabilă. Nu doar tema era incitantă, ci și persoana care a acceptat să conferențieze pe marginea ei venea în întâmpinarea noastră, așa cum ne așteptam, cu o viziune nouă, proaspătă, plină de căldură, dar și de adâncă erudiție.
Conferențiarul, părintele Stephen Holley, a fost vreme de 30 de ani misionar baptist, iar de peste 10 ani își pune în lucrare experiența în consiliere de cuplu prin implicarea în multe proiecte Pro Viață, alături de părintele Radu Brânză, coordonatorul Departamentului Pro Vita Iași. Întâlnirea a debutat la Biserica „Sfântul Haralambie” cu slujba Paraclisului Maicii Domnului. A urmat o scurtă introducere a președintelui de cerc pastoral, apoi i s-a dat cuvântul părintelui conferențiar.
Menționând primul loc scripturistic în care se găsește o referință la cântare (Ieșirea 15, 1), după trecerea lui Israel prin Marea Roșie, părintele a atras atenția și asupra dansului și instrumentelor muzicale prin care poporul ales înțelegea să slăvească faptele lui Dumnezeu (Ieșirea 15, 20). Apoi, a identificat patru elemente care fac poporul să se exprime prin joc și cântare: 1. manifestarea puterii lui Dumnezeu în lumea spațio-temporală imanentă; 2. bucuria pe care această acțiune a adus-o în inimile oamenilor; 3. credința și nădejdea pe care aceasta le-a generat; 4. dorința de a face cunoscut tuturor oamenilor acel minunat act. Prin prisma acestor patru elemente, părintele conferențiar a concluzionat: „cântarea e un mod universal de a ne exprima bucuria pentru ajutorul primit de la Domnul, pentru grija Sa de a veghea asupra noastră, pentru modul prin care ne păzește de păcat și pentru că ne-a gătit loc de odihnă”.
Cântarea e la fel de folositoare omului și atunci când trebuie să exprime nădejdea în Dumnezeu chiar și într-o stare de pustiire lăuntrică sau îndepărtare de poruncile Lui (Deuteronom 31, 19). Au fost amintite, apoi, alte momente vechi-testamentare în care sunt menționate cântarea și dansul.
Printr-o divagație (binevenită), după ce a definit muzica prin elementele sale constitutive, ritmul, melodia și armonia, părintele a atras atenția asupra a cât de întunecat poate fi pervertită ea, în absența oricăror rigori sau limite, dând ca exemplu „compozitori”, precum John Cage, care, încă dinainte anilor '50, juxtapun în succesiune sunete neînrudite, numindu-le muzică. Mai mult, a fost luată în discuție problema muzicii rock, identificând exacerbarea pornirilor pătimașe ca efect al acelui back-beat (numită într-un cântec de Beatles chiar black-beat), care este mereu fundalul acestei „muzici”. Părintele a mărturisit că apariția „formațiilor rock creștine” și a tinerelor îmbrăcate sumar dansând pe această muzică în biserici a fost unul din motivele majore pentru care a părăsit protestantismul.
În continuare, au fost studiate cu acrivie academică înțelesurile teologice ale Psalmului 99, ale Psalmului 136, apoi, trecând la Noul Testament, sunt explicate detalii ale exprimării Sf. Pavel (Efeseni 5, 18-19, Coloseni 3, 16).
Lucrarea s-a încheiat cu ultima trimitere scripturistică la tema noastră (Apocalipsa 15, 1-3), în care „biruitorii fiarei cântau cântarea lui Moise și cântarea Mielului”, părintele subliniind faptul că „Moise a început prin a slăvi izbăvirea lui Israel din robia egipteană, iar Mielul lui Dumnezeu încheie totul prin eliberarea umanității de însăși prezența păcatului”.
În final, unul dintre preoții participanți a dorit să citeze pe Sfântul Niceta de Remesiana, pentru a aduce discuția într-o zonă mai apropiată de problematica trăirii creștine, respectiv a cântării liturgice:
Chiar sunetul ori melodia să se cânte potrivit sfintei credinţe (consentiens sanctae religioni psallatur), nu ca una ce redă suferinţe de tragedie, ci exprimă în voi adevărata creştinătate; nu ca una ce miroase a ceva teatral, ci produce căinţa păcătoşilor. Iar glasurile voastre, ale tuturor, nu trebuie să fie stridente, ci la unison. Nu unul să tragă înainte prosteşte ori unul să se smerească, iar altul să ridice glasul, ci fiecare să se străduiască cu smerenie a-şi potrivi vocea la sunetul corului aflat în armonie, fără a o scoate în evidenţă ori a o prelungi, ca pentru a o arăta dintr-o prostească şi nepotrivită fală, ori pentru a dori să placă oamenilor. Căci noi trebuie să împlinim totul ca înaintea lui Dumnezeu, nu din dorinţa de a plăcea oamenilor (Despre folosul cântării).
La agapa care a încheiat seara au continuat întrebările, pildele, experiențele de viață, împărtășite cu sinceritate, care au îmbogățit duhovnicește pe cei prezenți. (Pr. Prot. Florin Călugăru)
