Românii, printre cei mai mari consumatori de alcool din Europa

Social

Românii, printre cei mai mari consumatori de alcool din Europa

Românii sunt printre cei mai mari consumatori de alcool din Europa, cu peste 18,5 litri pe an, faţă de aproape 15 litri în UE, iar la nivel naţional sunt aproximativ două milioane de persoane care consumă alcool în exces.

Un studiu efectuat de Alianţa pentru Lupta Împotriva Alcoolismului şi Toxicomaniilor (ALIAT) arată că până la 20% dintre persoanele care se adresează unui medic de familie şi până la 40% dintre pacienţii secţiilor de medicină generală şi chirurgie "au consumul de alcool la originea cererii de asistenţă medicală". "România, cu un procerntaj de 39%, ocupă locul al doilea în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte aşa-numitul "binge drinking" (o formă episodică de consum excesiv de alcool), după Irlanda, 44%, şi puţin înaintea Germaniei şi Austriei (cu 36%). Printre repercusiunile consumului abuziv de alcool prezentate în raportul organizaţiei ALIAT se numără: 40% din crime şi unul din şase cazuri de suicid; 40% din cazurile de înec; până la 70% din cazurile de violenţă în familie; 25% dintre decesele înregistrate la bărbaţii tineri (15-29 de ani); până la 60% din cazurile de viol; 30% din accidentele fatale prin cădere; 46% din arsurile accidentale, cu consecinţe fatale, 25% din accidentele petrecute la locul de muncă. Totodată, potrivit raportului, dintre persoanele care ocupă funcţii de conducere, 28% consumă alcool peste limita admisă, iar 76% dintre români nu cunosc limita legală a concentraţiei de alcool în sânge, permisă de codul rutier, se mai arată în comunicatul ALIAT.