Rugăciune de binecuvântare la Așezământul Filantropic „Bucuria celor necăjiți”- Râșca
Miercuri, 2 noiembrie 2016, într-o frumoasă zi de toamnă aurie, la Așezământul Filantropic „Bucuria celor necăjiți” din comuna Râșca, județul Suceava, a fost zi de sărbătoare.
Așezământul a fost înființat de ceva vreme prin strădania protosinghelului Andrei Aioanei, care, după o perioadă de slujire în America, la Chicago, a revenit la locurile natale atât de dragi. Dorul de țară, de mirosul fânului cosit de pe dealurile Râșcăi, de colindele românești și de tihna slujbelor de la Mănăstirea Râșca, l-a adus din nou acasă. Acasă, părintele știa că este nevoie de el, de grijă, de strădanie, de implicare, de multe... Și iată că încet, încet, dacă privești spre cer, printre livezile Dealului Gri, pline de ghiocei primăvara și de brândușe toamna, zărești pe muchia dealului o casă mai mare, înconjurată acum de șantier. La început a fost părintele cu gândurile și frămîntările sale de a porni ceva pentru a-i ajuta pe „frații mai mici ai lui Hristos”, apoi s-au mai adăugat voluntarii și totul a început să prindă contur. Copiii satului și alții din împrejurimi găseau de acum un sfat bun și masă caldă la casa din deal.
Drumul anevoios face și el parte din osteneala pe care trebuie să o jertfești pentru a primi un strop de liniște, de rugăciune și o vorbă blândă care, de cele mai multe ori, hrănesc mai mult decât celelalte merinde pentru trup. Acum, Așezământul are câteva camere curate și luminoase unde pot poposi la nevoie cei ce caută tihnă, o bucătărie, băi și un paraclis. Una dintre împlinirile sufletești ale părintelui Andrei este atunci când cele 10 camere primitoare găzduiesc familii numeroase aduse de preoții parohi, sau când grupuri mai mari de copii urcă dealul pentru a ajunge la „Căsuța de pe Colina bucuriei”, așa cum frumos au numit-o chiar ei.
Bucuria zilei de miercuri, 2 noiembrie 2016, a fost cea a rugăciunii de binecuvântare a casei Așezământului pe care Înaltpreasfințitul Mitropolit român al celor două Americi, Nicolae Condrea, a săvârșit-o alături de un sobor de preoți. Vizita aceasta a fost, prin rânduiala lui Dumnezeu, rodul unei frumose legături de suflet pe care părintele Andrei a păstrat-o tainic în inima sa din vremea când slujea departe de țară la Catedrala „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Chicago, alături de părintele său duhovnicesc, și a avut rolul de a întări nădejdea că ceea ce a început cu voia lui Dumnezeu va ajunge la bun sfârșit. Una dintre activitățile așezământului din ultimul an a fost și parteneriatul cu Parohia Bogdănești I și cu Școala Gimnazială Nr.1 Bogdănești, în cadrul căruia un grup de 16 elevi proveniți din familii defavorizate au primit săptămânal o masă caldă la prânz și au desfășurat diverse activități educative și duhovnicești. Acum, la sărbătoarea aceasta, elevii și celelalte persoane implicate în proiect au participat la slujbă, aducând mulțumiri părintelui.
Emoțiile momentului au fost profunde, iar prezența grupului vocal-instrumental „Noițele” de la Bogdănești, condus de înv. Costân Ion, a completat solemnitatea zilei. Cei 25 de copii, purtând frumoasele straie populare românești au reușit atât prin glasurile lor cristaline și pline de puritatea unică a sufletului de copil cât și prin sunetul armonios al viorilor să redea tot ceea ce are mai sfânt poporul român: credința în Bunul Dumnezeu și tradițiile strămoșești.
Nădăjduim ca toți participanții la această slujbă de binecuvântare să poarte mereu în suflet aceste clipe de neuitat. (Pr. Ursuțu Marcel, Parohia Bogdănești I)