Rugăciune în jurul mormintelor, la Andrieșeni

Arhiepiscopia Iaşilor

Rugăciune în jurul mormintelor, la Andrieșeni

Peste 1.500 de credincioși au participat duminică, 5 mai 2019, la slujba Sfintei Liturghii oficiată de către Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul în Altarul de vară „Sfântul Apostol Toma” al Parohiei Andrieşeni, Protopopiatul 1 Iaşi, judeţul Iaşi. La final, s-a oficiat Parastasul pentru cei adormiţi.

Mormintele părinţilor, bunicilor şi rudelor credincioşilor din Andrieşeni au fost înconjurate de către urmaşii lor, aşa cum este tradiţia în Duminica Tomei pe Valea Jijiei. Astfel, prin rugăciunile şi dragostea arătată pentru cei plecaţi în lumea veşniciei, oamenii şi-au manifestat credinţa în Înviere. În mijlocul comunităţii din Parohia Andrieşeni, Protopopiatul 1 Iaşi, a poposit Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor. Ierarhul a fost aşteptat cu multă bucurie şi emoţie de soborul preoţilor, de tineri şi de enoriaşi, fiind întâmpinat cu pâine şi sare. În altarul din incinta cimitirului Preasfinţia Sa a oficiat Sfânta Liturghie în cadrul căreia s-au înălţat rugăciuni de slavă, de cerere şi de mulţumire lui Dumnezeu pentru binefacerile primite. Cu multă evalvie, oamenii au participat la slujbă purtând în suflet bucuria de a avea binecuvântarea arhiereului de la Iaşi. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul „Aletheia” al Bisericii Bărboi din Iaşi, dirijat de lect. univ. dr. Dorina Iuşcă. Sfânta Liturghie a fost urmată de citirea unei rugăciuni de dezlegare şi de slujba Parastasului oficiată de către Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul. Ierarhul a mers printre morminte pentru a tămâia mormintele, aşa cum este rânduiala, spunând tuturor: „Hristos a înviat!”. În cuvântul de învăţătură adresat cu acest prilej, părintele profesor Vasile Nechita de la Parohia „Sfântul Apostol Andrei” din Iaşi a vorbit despre Duminica Tomei şi despre numărul mare de slujitori ai Sfântului Altar pe care satul Andrieşeni i-a oferit Bisericii. În acelaşi timp, părintele Vasile Nechita a apreciat că lucrările de construcţie la Biserica cu hramurile „Sfântul Nicolae” şi „Sfântul Gheorghe” au avansat foarte mult.

Recunoştinţă faţă de ctitorii bisericii

La rândul său, părintele paroh Mihai Cepeliuc a mulţumit Preasfinţiei Sale pentru că a slujit Sfânta Liturghie, precum şi tuturor celor ce au venit la mormintele celor dragi pentru a aduce prinoase, pentru a le aprinde o lumânare şi pentru a se ruga ca sufletele lor să se odihnească în locaşurile celor drepţi. „Preasfinţia Voastră, Vă rugăm să transmiteţi Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, că am avansat cu lucrările pe care le derulăm la zidirea bisericii acestei parohii. Vă suntem recunoscători pentru tot sprijinul pe care ni l-aţi oferit în edificarea acestui locaş de închinăciune. Bunul Dumnezeu, prin rugăciunile Sfântului Ierarh Nicolae şi Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, să Vă răsplătească dragostea pe care o aveţi pentru locaşul de închinăciune din această parohie şi să vă dea putere şi sănătate pentru a sluji mulţi ani Biserica lui Hristos. Ne exprimăm recunoştinţa faţă de cei ce au contribuit la zidirea bisericii parohiei noastre şi îi îndemnăm să sprijine această lucrare mântuitoare şi dătătoare de viaţă veşnică”, s-a exprimat preotul paroh Mihai Cepeliuc, care i-a oferit ierarhului o icoană cu Sfântul Nicolae. PS Părinte Episcop Calinic Botoşăneanul a amintit celor prezenţi că a vizitat şantierul bisericii din Andrieşeni şi a apreciat efortul pe care părintele paroh Mihai Cepeliuc îl depune pentru finalizarea acesteia. Duminica Tomei la Andrieşeni însumează un efort considerabil din partea oamenilor gospodari, cu dragoste faţă de biserică, faţă de credinţa ortodoxă şi faţă de tradiţii. Toată această jertfă, ce însumează multe ore de pregătire şi de osteneală, au oferit celor de aproape şi celor de departe câteva ore de tihnă. Toate slujbele pe care Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul le-a oficiat la Andrieşeni au fost aducătoare de daruri din partea lui Dumnezeu. Astfel, Sfântul Ierarh Nicolae a dat de fiecare dată gândul cel bun oamenilor credincioşi să ofere din jertfa lor pentru biserica Sa din Andrieşeni.

Citește despre: