Rugăciune la începutul anului şcolar, la Pojorâta

Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor

Rugăciune la începutul anului şcolar, la Pojorâta

Copiii şi părinţii acestora au participat ieri, 11 septembrie 2016, la Sfânta Liturghie în Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae“ - Pojorâta, Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc, judeţul Suceava. Slujba a fost urmată de Te Deumul pentru începutul anului şcolar, oficiat de preotul paroh George Fediuc. 

Pentru această zi, copiii şi tinerii parohiei s-au pregătit prin Taina Sfintei Spovedanii, primind în acelaşi timp binecuvântare pentru împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos. „Să-I mulţumiţi lui Dumnezeu pentru cele ce aţi primit şi la finalul anului şcolar, pentru puterea de a reţine, a învăţa şi a fi bucurie părinţilor voştri. Ştiinţa, împletită cu smerenia şi cu rugăciunea, poate aduce roadă. Sfinţii Părinţi aveau în tinereţe doar două drumuri în viaţa lor: drumul către şcoală şi cel către biserică. În timpurile noastre, tentaţiile sunt mai mari şi mai multe, astfel că vedem tineri care îşi irosesc viaţa. Cele trei instituţii importante care trebuie să ghideze viaţa unui copil sunt: Familia, Şcoala şi Biserica. Ne dorim să avem o generaţie care să poarte grijă de noi, pentru că tinerii din ziua de azi sunt viitorul. Felul în care îi educăm pe copii se va oglindi peste mulţi ani de acum înainte“, a explicat preotul paroh George Fediuc. 

Citește despre: