În Aula Bibliotecii Centrale Universitare (BCU) „Mihai Eminescu“ din Iaşi a avut loc, vineri, 9 martie, dezbaterea „Rugăciunea ca vector de comunicare cu Dumnezeu“. Evenimentul a fost organizat de Universitatea Apollonia din Iaşi în cadrul Zilelor Universităţii. În faţa auditoriului au vorbit Înalt Preasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, PS Aurel Percă, Episcop auxiliar de Iaşi, pr. prof. dr. Ioan Cristinel Teşu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi şi pr. prof. dr Wilhelm Dancă de la Institutul Teologic Romano-Catolic „Sf. Iosif“ din Iaşi.

Înalt Preasfinţitul Teofan a început discursul prin citirea unui verset din Vechiul Testament: „Atunci vei striga şi Domnul te va auzi; la strigătul tău El va zice: Iată-mă!“ (Isaia 58, 9). Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a remarcat că acest cuvânt exprimă dorul, năzuinţa omului după legătura cu Dumnezeu şi receptivitatea cerului la glasul pământului. „Această relaţie atât de apropiată, imediată şi concretă definea omul de altădată. Astăzi, parcă, zările cerului s-au închis, glasul pământeanului răsună în zadar şi răspunsul se lasă îndelung aşteptat. Domnul ne spune: «Iată, stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine» (Apocalipsa 3, 20). De aici vine întrebarea: «De ce oare întârzie răspunsul?». Pentru că Dumnezeu nu-şi face simţită autoritar prezenţa din înaltul nepătruns al cerului, ci doreşte să vorbească faţă către faţă în casa inimii noastre, la cina cea de fiecare clipă. Problema cea mare rezidă în faptul că omul nu deschide uşa pentru ca Domnul să intre. Domnul cel Atotputernic nu poate intra decât acolo unde i se deschide uşa din interior“, a accentuat Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, care a continuat să vorbească despre raportarea omului la Dumnezeu, prin rugăciune.

Dăinuirea universului prin rugăciune

„În general, omul din zilele noastre nu permite intrarea Domnului, deşi declarativ, şi uneori, chiar prin cuvintele rugăciunii, strigă după intervenţia Celui de sus. Omul nu permite intrarea Domnului din cauza auto-idolatriei, auto-îndumnezeirii, adică grijii exclusive pentru sine. Preocuparea pentru propria persoană, pentru imaginea, demnitatea, succesul, cariera, interesul, viitorul propriu îi ocupă omului întreaga fiinţă. Preadulcea otravă a auto-îndumnezeirii luciferice, după spusele unui mare artist, devenit monah în Muntele Athos, şi apoi ctitor de mănăstire ortodoxă în Anglia, hrăneşte şi adapă omul contemporan. Cum poate omul zilelor noastre să se raporteze la Dumnezeu şi la legătura cu El prin rugăciune? Răspunsul autentic nu-l poate da decât omul care se roagă. De aceea îl las pe omul care se roagă să ofere răspuns din propria experienţă. «Nu există altă cale decât rugăciunea neîncetată în timpul lucrului. Transformaţi tot ceea ce faceţi în rugăciune», spune părintele Sofronie, artistul amintit, devenit monah şi ctitor de mănăstire. «Asceza şi iubirea fundamentează actul de rugăciune», afirmă Sfântul Isaac Sirul. În pofida norilor grei de vrăjmăşie care apasă asupra pământului, acesta, cu oamenii de pe el, continuă să existe până în ziua în care nu vor mai fi oameni ai rugăciunii. Nădăjduiesc în faptul că în inima umanităţii sunt încă mulţi rugători în numele lui Hristos care fac să dăinuiască universul şi oamenii, cu bucuriile şi încercările lor“, a adăugat IPS Părinte Teofan.

Etape ale rugăciunii în cugetul Sfinţilor Părinţi

PS Aurel Percă, prezent la eveniment în calitate de reprezentant al Preasfinţitului Petru Gherghel, Episcopul Romano-Catolic de Iaşi, a amintit că, atunci când vorbim despre rugăciune, ne gândim la comunicarea cu Dumnezeu. „În catehismul nostru numim rugăciunea înălţarea minţii către Dumnezeu. Fiecare simte în anumite momente să lase la o parte preocupările de fiecare zi şi să găsească momente de comuniune cu Dumnezeu. Dimensiunea rugăciunii este prezentă mereu în viaţa omului. În această lume secularizată, în care foarte mulţi oameni nu mai găsesc timp pentru suflet, pentru Dumnezeu, pentru Biserică, totuşi vedem persoane care se adună în biserică pentru a comunica cu Domnul“, a spus PS Aurel Percă.

Pr. prof. dr. Ioan Cristinel Teşu a vorbit despre rugăciune în cugetul Sfinţilor Părinţi. „Rugăciunea, spun Sfinţii Părinţi, este dialogul nostru sincer pe care îl purtăm nu doar în clipe de necaz, ci şi în clipe de bucurie cu Părintele nostru cel Ceresc. Rugăciunea este comunicarea noastră, este dialogul sincer pe care îl purtăm cu Tatăl nostru. În urcuşul nostru către Dumnezeu, ne spun Sfinţii Părinţi, există mai multe etape ale rugăciunii. O primă etapă este rugăciunea orală. Prin intermediul acesteia încercăm să-i împărtăşim lui Dumnezeu sufletul nostru, bucuriile sau necazurile noastre, grijile, reuşitele sau durerile pe care le purtăm adânc în sufletul nostru. Sfinţii Părinţi ne recomandă să practicăm tot mai mult rugăciunea minţii noastre. Prin intermediul acesteia ne îndreptăm mintea şi gândurile noastre către Tatăl Ceresc. Rugăciunea minţii este o rugăciune în tăcere, a lacrimilor. Un semn al urcuşului nostru duhovnicesc îl constituie împuţinarea cuvintelor şi înmulţirea lacrimilor“, a amintit pr. prof. dr. Ioan Cristinel Teşu, care a explicat în continuarea discursului în ce măsură rugăciunea poate constitui un izvor de sănătate sufletească şi fizică.