Rugăciuni arhiereşti în cimitirul din Andrieşeni
Ziua cinstirii Sfântului Apostol Toma a fost marcată în mod deosebit de credincioşii Parohiei Andrieşeni din Protopopiatul Iaşi 1. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul în altarul de vară din cimitirul satului.
Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, înconjurat de un sobor numeros de preoţi şi diaconi, a săvârşit duminică, 19 aprilie 2015, Sfânta Liturghie în altarul de vară al Parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae“ - Andrieşeni, judeţul Iaşi. De dimineaţă, soborul slujitorilor l-a întâmpinat pe Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul, care a fost însoţit de părintele protopop emerit Constantin Andrei. Preasfinţia Sa a fost aşteptat cu multă emoţie de primarul Maricel Turcu, de veteranul de război Dumitru Baltag şi de copiii de la şcoala din localitate, îmbrăcaţi în costume naţionale. Deşi vremea a fost neprielnică, aproape 1.000 de oameni au venit la cimitirul din Andrieşeni pentru a participa la slujbă, dar şi pentru a se ruga la mormintele celor adormiţi, ca sufletele lor să se aşeze cu drepţii, în lumina cerească. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul „Aletheia“, dirijat de lect. univ. dr. Dorina Iuşcă. Soborul slujitorilor a săvârşit Parastasul pentru cei adormiţi, urmat de Trisaghionul la mormintele celor adormiţi. Părintele protopop emerit Constantin Andrei a adresat un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre semnificaţiile Duminicii a II-a după Paşti, menţionând că imediat după sărbătoarea Învierii, oamenii vin la mormintele celor dragi pentru a-i pomeni şi pentru a-şi manifesta recunoştinţa faţă de aceştia. „Morţii din acest cimitir ne determină să ne aducem aminte că mai avem ceva de făcut pe acest pământ. Ei ne îndeamnă să iubim mai departe Biserica şi să ajutăm la finalizarea lucrărilor locaşului de închinăciune din acest sat. Restaurarea este mult mai dificilă decât zidirea. Toţi cei din morminte vă roagă astăzi să nu uitaţi de biserica acestei localităţi cunoscute şi să contribuiţi fiecare după cât poate“, a remarcat părintele protopop emerit Constantin Andrei.
Comunitatea din Andrieşeni, alături de construcţia bisericii
A urmat cuvântul arhimandritului Iustin Dragomir, stareţul Mănăstirii Bogdana, referitor la Duminica Tomei, apoi părintele paroh Mihai Cepeliuc şi-a exprimat bucuria pentru că Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul a slujit la Andrieşeni în cea de-a doua duminică după Paşti. În acelaşi timp, preotul paroh a menţionat că, în perioada următoare, lucrările la biserica parohială vor avansa, astfel încât la finalul anului 2015, locaşul de închinăciune să fie acoperit. „Vă asigurăm că toată comunitatea, alături de autorităţile locale, ne va ajuta în această lucrare amplă. Preasfinţia Voastră, vă rugăm să-l asiguraţi pe Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, că an de an căutăm să sporim misiunea pastoral-misionară, prin rugăciune, prin activitatea gospodărească, prin colaborarea cu Şcoala şi cu Primăria Andrieşeni“, a spus preotul paroh Mihai Cepeliuc. În
cursul zilei de luni, 20 aprilie, pacienţii din Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Pădureni - Grajduri au primit din partea enoriaşilor din Andrieşeni produse pascale, pentru odihna sufletelor celor plecaţi la Domnul.