Rugăciuni în cinstea Sfântului Ioan Botezătorul, la Iaşi

Arhiepiscopia Iaşilor

Rugăciuni în cinstea Sfântului Ioan Botezătorul, la Iaşi

Parohia „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul“ - Bucium din Iaşi şi-a serbat ieri, 24 iunie 2016, hramul. Joi seară, după oficierea Vecerniei, s-a organizat o procesiune cu icoana Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul.

A devenit o tradiţie ca Parohia „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul“ din cartierul ieşean I. C. Brătianu - Bucium din Iaşi să organizeze o procesiune în cinstea Înaintemergătorului Domnului. Şi în acest an, oamenii au urcat dealul până la biserică, în pofida temperaturilor ridicate. În ajunul hramului, joi, 23 iunie 2016, la orele serii, s-a oficiat Vecernia, urmată de o frumoasă procesiune cu icoana Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul. Soborul slujitorilor, împreună cu pelerinii evlavioşi şi credincioşi, păstrători şi mărturisitori ai dreptei credinţe, s-au rugat pentru pacea lumii, pentru bunăstare, pentru sănătate şi pentru ca mila lui Dumnezeu să se reverse asupra noastră. „Am venit la acest hram pentru că am evlavie la Sfântul Ioan Botezătorul. Ne rugăm mereu sfinţilor cu multă credinţă, pentru că ei ne ajută şi mijlocesc înaintea Bunului Dumnezeu“, a mărturisit o credincioasă din Iaşi. Pelerinajul închinat Sfântului Ioan Botezătorul s-a desfăşurat cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, fiind unica manifestare religioasă din capitala Moldovei dedicată acestui sfânt. „Sfântul Ioan Botezătorul a fost cel care a ieşit din pustie pentru a pregăti calea spre Mântuitorul Hristos. În fiecare an, ne străduim să rememorăm această cale prin organizarea unei procesiuni. Găsindu-ne împreună cu Sfântul Ioan în rugăciune şi în luptă pentru bine, nădăjduim să ajungem la viaţa veşnică“, s-a exprimat preotul paroh Aurel Mărgineanu. Icoana Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul a fost introdusă în biserică, tot aici încheindu-se slujba Litiei. Cuvântul de învăţătură a fost adresat de părintele Daniel Profir, protopop al Protopopiatului 2 Iaşi, care a menţionat printre altele că Biserica „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul“ - Bucium mai are nevoie de multe lucrări de amenajare şi înfrumuseţare. Toţi preoţii şi credincioşii au participat la o agapă frăţească, oferită prin grija bunilor creştini care iubesc Biserica lui Hristos. În contextul întâlnirii Cercului pastoral „Pogorârea Sfântului Duh“ al Protopopiatului 2 Iaşi, părintele paroh Aurel Mărgineanu a prezentat tema „Despre bărbăţie şi lenevie“. Manifestările dedicate hramului au continuat ieri, 24 iunie 2016, cu Miezonoptica, Acatistul şi cu Sfânta Liturghie.

Citește despre: