Rugăciuni de mulţumire în dreptul troiţei „La Sânta“

Arhiepiscopia Iaşilor

Rugăciuni de mulţumire în dreptul troiţei „La Sânta“

În satele din comuna Călăraşi şi Santa Mare s-a oficiat, în perioada 9-15 iulie 2012, Taina Sfântului Maslu şi s-au citit rugăciuni pentru ploaie

În satele din comunele Călăraşi şi Santa Mare s-a oficiat, în perioada 9-15 iulie 2012, Taina Sfântului Maslu şi s-au citit rugăciuni pentru ploaie. După cum ne-a relatat pr. Andrei Costin de la parohia Pleşani, Protopopiatul Iaşi 1, în cele şapte zile s-a săvârşit Taina Sfântului Maslu de 20 de ori. Slujbele au fost însoţite de acatistele mai multor sfinţi din calendarul Bisericii noastre. Au participat sute de credincioşi de toate vârstele care s-au rugat pentru venirea ploii alături de preoţii lor.

Duminică, 15 iulie, la troiţa aflată la hotarul dintre comunele Santa Mare şi Călăraşi a fost oficiată o slujbă de mulţumire pentru darul de ploaie revărsat de Dumnezeu asupra oamenilor. „Mulţumim lui Dumnezeu pentru că a ascultat glasul rugăciunilor noastre şi a binecuvântat pământul cu ploaie în zilele de joi, sâmbătă şi duminică (săptămâna trecută). Gândul nostru de recunoştinţă se îndreaptă şi către Sfânta Cuvioasă Parascheva, ale cărei sfinte moaşte au trecut prin această zonă în 1946, izbăvind oamenii de foamete. În amintirea trecerii sfintelor moaşte ale Sfintei Parascheva, la graniţa dintre comunele Santa Mare şi Călăraşi s-a ridicat troiţa «La Sânta». Aici au poposit, în 1946, moaştele Ocrotitoarei Moldovei, alături de icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, de la Mănăstirea Cozancea, delegaţia fiind condusă la vremea aceea de arhim. Teoctist Arăpaşu, viitorul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române“, a spus pr. Andrei Costin. (C. Ciofu)