Rugăciuni pentru ploaie, în Arhiepiscopia Iaşilor

Arhiepiscopia Iaşilor

Rugăciuni pentru ploaie, în Arhiepiscopia Iaşilor

    • Rugăciuni pentru ploaie, în Arhiepiscopia Iaşilor
      Taina Sfântului Maslu la Hudeşti

      Taina Sfântului Maslu la Hudeşti

    • Rugăciuni pentru ploaie, în Arhiepiscopia Iaşilor
      Credincioşii din Coţuşca s-au rugat pentru revărsarea ploii

      Credincioşii din Coţuşca s-au rugat pentru revărsarea ploii

    • Rugăciuni pentru ploaie, în Arhiepiscopia Iaşilor
      Rugăciuni pentru ploaie, în Arhiepiscopia Iaşilor

      Rugăciuni pentru ploaie, în Arhiepiscopia Iaşilor

Localnicii din satele Moldovei se adună în aceste zile sub streaşina bisericii sau pe câmpuri pentru a-L ruga pe Dumnezeu să reverse ploaie. Întrucât de câteva săptămâni nu au mai căzut precipitaţii, credincioşii au solicitat slujitorilor sfântului altar să oficieze rugăciuni pentru ploaie.

Seceta din ultimele săptămâni îi adună în rugăciune pe preoţii şi credincioşii din parohiile comunei Hudeşti, judeţul Botoşani. Slujitorii sfintelor altare oficiază, în prezenţa credincioşilor, Taina Sfântului Maslu în cadrul căreia citesc rugăciuni pentru ploaie. Duminică, 8 iulie, un sobor de preoţi s-a rugat în parohiile Başeu şi Vatra, Protopopiatul Darabani, pentru ca Dumnezeu să trimită ploaie. Ieri s-au oficiat slujbe pentru revărsarea darurilor Celui Preaînalt în parohiile Alba, Mlenăuţi şi Vatra, iar mâine se va săvârşi Taina Sfântului Maslu în parohiile Baranca, la Lupeni şi Vatra. „Câmpurile şi imaşul sunt afectate încât nici animalele nu mai au ce să mănânce. Pentru că singura nădejde a rămas la Dumnezeu, locuitorii comunei Hudeşti au solicitat preoţilor din comună să înceapă fără întârziere rugăciuni pentru ploaie atât în timpul Sfintei Liturghii, cât şi împreună cu Sfântul Maslu. Tradiţia oficierii Sfântului Maslu cu rugăciuni de ploaie este veche în această zonă. În timpul rugăciunilor se opreşte orice lucru în zonă, preoţii din mai multe sate se adună în sobor şi toţi credincioşii se unesc în rugăciune ca Dumnezeu să le asculte cererile“, a spus pr. Iulian Andrei, de la parohia Hudeşti.

Sâmbătă, 7 iulie, credincioşii din parohia Coţuşca, Protopopiatul Săveni, au participat la o slujbă religioasă pentru ploaie în curtea bisericii parohiale. După cum ne-a relatat pr. paroh Constantin Tudosă, slujba Aghezmei şi rugăciunile pentru ploaie au fost citite de un sobor de 20 de preoţi, în prezenţa a peste 200 de credincioşi. La final, pr. Constantin Macuc, protopop al Protopopiatului Săveni, a adresat un cuvânt de învăţătură în care i-a îndemnat pe oameni să se roage mai mult şi să păstreze dreapta credinţă în care s-au născut. De asemenea, pr. protopop Constantin Macuc a vorbit despre folosul Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii în viaţa credincioşilor.

Duminică, 8 iulie, s-au rugat pentru ploaie şi credincioşii din parohia Nichiteni, Protopopiatul Săveni.

În parohia Andrieşeni, Protopopiatul Iaşi 1, au fost oficiate vineri, 6 iulie, Sfânta Liturghie şi Taina Sfântului Maslu, în cadrul cărora au fost citite rugăciuni pentru revărsarea ploii. Numeroşi credincioşi din parohie, dar şi din alte localităţi au participat la acest moment de rugăciune. Părintele paroh Mihai Cepeliuc le-a vorbit credincioşilor despre importanţa rugăciunilor pentru ploaie, remarcând că oamenii trebuie să aibă nădejde şi să caute să ducă o viaţă bineplăcută lui Dumnezeu.

Credincioşi din Protopopiatul Paşcani s-au rugat pentru ploaie

În parohia „Adormirea Maicii Domnului“ din Brăteşti, Protopopiatul Paşcani, a avut loc ieri, 9 iulie 2012, o slujbă religioasă pentru ploaie. Programul liturgic a constat în slujba de sfinţire a apei, Taina Sfântului Maslu şi rânduiala specifică la vreme de secetă. „Începând cu ora 8:00, credincioşii s-au adunat lângă fântâna din curtea bisericii, cu nădejdea că Dumnezeu va privi spre rugăciunile noastre, se va milostivi spre noi şi ne va da acest mare dar de ploaie de care avem atâta nevoie. La slujba care s-a oficiat, a participat pr. Pavel Postolachi, protopop al Protopopiatului Paşcani, împreună cu preoţii de la parohiile Soci, Mirosloveşti, Stolniceni, Costeşti, dar şi numeroşi credincioşi veniţi cu mic cu mare să înalţe rugăciuni către Dumnezeu“, a declarat pr. Ciprian Hapliuc, parohul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului“ din Brăteşti.