Rugăciunile-s pentru copii ca florile de iasomie
I-am tot privit pe copii îndelung și cu recunoștința bulucindu-mi-se-n suflet. Și-am și simțit să le-o mărturisesc. Cât de frumoși sunt copiii care-și aduc rugăciunile spre altar așa cum aduc în biserică, la vreme de-nchinat, iasomie și lăcrămioare!
Duminica a VI-a după Paști, parcă evocând ancestrala apropiere de ziua în care Bunul S-a bucurat de cele zidite, văzând că „toate îi erau bune foarte”. La vremea de după Sfânta Liturghie, în Parohia „Nașterea Maicii Domnului” din Cumpărătura. După ce larma gândurilor s-a mai ostoit în imn de liturghie și binecuvântările din inima Sfântului Altar au mai chemat blând și cuminte sufletul acasă, a venit și vremea rugăciunii întreite pentru copiii și tinerii Centrului de tineret „Ecclesia” al parohiei. Ca o întreită ectenie și deopotrivă mică doxologie.
Rugăciuni de sfințire a spațiului unde se vor desfășura de acum înainte activitățile educațional-catehetice ale copiilor și tinerilor – Școală de Duminică, ateliere de lectură biblică și de scriere reflexiv-creativă, consiliere personală și tăifăsuire duhovnicească.
Rugăciuni de mulțumire pentru că, de ani buni, la Cumpărătura, copiii și tinerii cresc așa de frumos în Școala Bisericii, cu înțelepciunea credinței care le veghează urcușul sufletesc și cu care-i înconjoară discret și statornic părintele Mihai Brahariu și cu blândețea aceea ce știe că atunci când copiii se roagă, Cerul li s-așază la picioare, și cu duioșia cu care-L întâlnești în fiecare Prunc pe Iisus, dovedite de atâtea și atâtea ori de învățătoarea Angela Brahariu, „maica preoteasă”, o dăscăliță ce-mi pare-a fi desprinsă din „Firele de tort” ale lui Coșbuc.
Rugăciuni stăruitoare de-ncredințare de-ajutor și de acum înainte, ca o scrisoare-făgăduință a fiecărui copil de aici și a părinților buni că timpul ce vine le va trece frumos, și cu rost, și cuminte.
I-am tot privit pe copii îndelung și cu recunoștința bulucindu-mi-se-n suflet. Și-am și simțit să le-o mărturisesc. Cât de frumoși sunt copiii care-și aduc rugăciunile spre altar așa cum aduc în biserică, la vreme de-nchinat, iasomie și lăcrămioare! Sfioase rugăciuni și gânduri mari de copii mici ce se grăbesc să crească. Și să ne crească. „Mi-e drag să vin la biserică pentru că știu că aici nu mi se poate întâmpla niciun rău”, mi-a spus David, iar Nectaria – o pruncă în care se vădește încă de-acum un dor de a le fi celorlalți alinare și vindecare, ca odinioară în sfântul mare făcător de minuni al cărui nume-l poartă – mi-a dat să iau cu mine un alt gând-rugăciune: „Mă rog la Dumnezeu mereu, pentru că doar la El sunt toate cele bune”.
Și iar mi-ar fi a vă-ntreba: ne cresc frumos copiii în Școala Bisericii, nu-i așa?
