S-au reluat lucrările la biserica din Andrieşeni
La mijlocul lunii martie 2016, s-au reluat lucrările de rezidire şi extindere a Bisericii cu hramurile “Sfântul Ierarh Nicolae” şi “Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Parohia Andrieşeni, Protopopiatul 1 Iaşi.
Acestea au început în anul 2010 din cauza faptului că rezistenţa locaşului de închinăciune nu mai corespundea normelor actuale. „Toată această lucrare poate continua doar dacă enoriaşii parohiei şi fiii acesteia îşi aduc aportul. Să ne amintim că biserica pe care noi o zidim este Casa lui Dumnezeu. Efortul şi jertfa noastră sunt oferite lui Dumnezeu pentru ca El să ne mântuiască sufletele împovărate adesea de griji şi necazuri. Să răsplătească Dumnezeu darul pe care bunii credincioşi l-au oferit până în prezent! Îi îndemn pe enoriaşi să fie în continuare alături de biserica satului, pentru a desăvârşi această lucrare spre slava lui Dumnezeu, a Maicii Domnului, a sfinţilor ocrotitori şi a tuturor sfinţilor bineplăcuţi lui”, s-a exprimat preotul paroh Mihai Cepeliuc. Persoanele care doresc să sprijine lucrările de construcţie ale bisericii din Andrieşeni sunt aşteptate în paraclisul parohiei sau pot obţine detalii la numărele de telefon 0232.297.487 / 0741.340.411. Parohia Andrieşeni nu organizează colecte în bani în satele din jur, în judeţul Iaşi sau în alt loc din ţară şi nu a delegat nicio persoană pentru strângerea de fonduri.