„Să fiţi bineplăcuţi lui Dumnezeu şi oamenilor“

Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor

„Să fiţi bineplăcuţi lui Dumnezeu şi oamenilor“

Prima zi de şcoală a fost marcată printr-o festivitate deosebită la Colegiul Naţional Militar „Ştefan cel Mare şi Sfânt“ din Câmpulung Moldovenesc, judeţul Suceava. Slujba religioasă a fost urmată de un ceremonial militar, în prezenţa conducerii instituţiei, a reprezentantului generalului Statului General Major şi a părinţilor elevilor şcolii.

Una dintre cele mai renumite şcoli militare din ţara noastră, aflată în oraşul Câmpulung Moldovenesc, şi-a realuat activitatea după vacanţa de vară. Cu câteva minute înainte de festivităţile prilejuite de începerea anului şcolar, elevii din cei patru ani de studiu au aşteptat aliniaţi în faţa prestigioasei instituţii. Alături de ei au fost părinţii, bunicii şi prietenii lor, mulţi veniţi de la sute de kilometri, pentru a participa la acest moment emoţionant. În mâini au purtat flori, aduse pentru tinerii ce urmează să mai parcurgă încă un an de studiu în formarea lor profesională. Festivitatea a fost deschisă prin intonarea marşului de întâmpinare, moment în care, în faţa formaţiei elevilor militari, a sosit generalul de brigadă Dorin Ioniţă, şeful Direcţiei Instrucţie şi Doctrină din Statul Major General. A urmat intonarea de către toţi cei prezenţi a imnului naţional „Deşteaptă-te, române!“, acompaniaţi de fanfara militară. Programul a continuat cu oficierea unei slujbe religioase, săvârşită de către părintele Constantin Cârloanţă, preot militar în cadrul şcolii. 

Urări de bun venit în noul an şcolar 

Preotul Constantin Cârloanţă a mărturisit că ziua începerii unui nou an de studii este una de bucurie şi de emoţie, mai ales pentru părinţi şi pentru tinerii liceeni. „Să îmbinaţi bunătatea inimii cu înţelepciunea şi ştiinţa, competiţia cu spiritul colegialităţii şi ştiinţa cu conştiinţa, pentru ca astfel să fiţi bineplăcuţi lui Dumnezeu şi oamenilor“, a spus preotul militar. Colonelul dr. Teofil Ispas, directorul Colegiului Naţional Militar „Ştefan cel Mare şi Sfânt“ a îndemnat elevii să dovedească „responsabilitate sporită faţă de sarcina de a învăţa“. Absolventul Adrian Florescu a fost declarat şef al promoţiei 2016, „Andrei Mureşanu-200“ şi a fost premiat de comandantul colegiului şi de către Fundaţia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruinţă“. De asemenea, eleva plt. adj. Sabina Calisevici a fost avansată la gradul de plutonier adjutant. În numele elevilor din clasele a XII-a, a luat cuvântul elevul plutonier adjutant George Hariga, iar din partea liceenilor din clasele a IX-a a vorbit elevul Eduard Sandu. Generalul de brigadă Dorin Ioniţă a citit apoi mesajul generalului Nicolae Ionel Ciucă, şefului Statului Major General. Manifestarea s-a încheiat cu defilarea elevilor colegiului, timp în care au fost prezentate clasele de elevi.

Citește despre: