„Sădește un pom, Educă un om!”: 1.200 puieți plantați zilele trecute de Ocolul Silvic Cetățuia

Educaţie

„Sădește un pom, Educă un om!”: 1.200 puieți plantați zilele trecute de Ocolul Silvic Cetățuia

Anual, în perioada 15 martie-15 aprilie, se desfășoară „Luna plantării arborilor”. Proiectul este organizat de unitățile de profil silvic și proprietarii de păduri, dar angrenează și societatea civilă, fiind în fapt o manifestare de educație civică și ecologică.

Astfel, sub sloganul ,,Sădește un pom, Educă un om”, Ocolul Silvic Cetățuia, în ziua de 9 aprilie 2022, pe o vreme splendidă, în locul numit ,,Dealul cu Pini” din preajma orașului Iași, a organizat o acțiune de plantare a puieților forestieri, cu voluntari de la Școala Generală „George Călinescu” din Iași și de la Organizația Națională „Cercetașii României.

Anul acesta, la eveniment a participat ministrul secretar de stat din Ministerul Mediului, Bogdan Radu Balanișcu. Au participat peste 60 de elevi ai Școlii gimnaziale „George Călinescu”, însoțiți și îndrumați de cadrele didactice din școală (director - prof. Carmen Kehlaoui, prof. Rodica Dascălu, prof. Mihaela Coroamă, prof. Larisa Țibucanu, prof. Georgiana Botezatu și coordonator de proiect - Corina Dana Butnaru) alături de cei 20 elevi cercetași, coordonați de către comandantul cercetașilor – prof. dr. Magdalena Roxana Necula, care au plantat 1.200 de puieți forestieri de stejar.

Obiectivul activității a fost unul educativ de formare a unei atitudini pozitive față de mediul înconjurător, de acumulare de noi deprinderi și cunoștințe despre natură, dar și de socializare civică. Domnul ministru a explicat participanților despre importanța și necesitatea ecologizării și igienizării mediului, în mod special al pădurilor din zona periurbană a Municipiului Iași. De asemenea, copiii au aflat de la specialiștii Ocolului Silvic Cetățuia despre tehnica plantării și modalitatea de obținere a puieților în pepinierele silvice. La rândul lor, copiii și-au exprimat curiozitatea, punând întrebări cu privire la viața arborilor, aceștia primind răspunsuri adecvate de la silvicultorii prezenți. Cu acest prilej, copiii participanți și-au îmbogățit vocabularul cu noi termeni, au recunoscut speciile forestiere în aer liber, au văzut cum se sapă mecanizat gropile pentru plantat și apoi au plantat și udat efectiv 1.200 de puieți.

Elevii Școlii „Varlaam Mitropolitul”, implicați în acțiunea de plantare a puieților

În data de 12 aprilie 2022, a mai fost întreprinsă o ultimă acțiune de plantare a puieților forestieri, cu elevi de la Școala „Varlaam Mitropolitul”. Și aceasta acțiune a fost la fel de reușită. Au participat 20 de elevi din casa a IV-a, unde învățătoare este Alina Hulpan. La finalul acțiunilor, organizatorii au acordat participanților, într-un cadru festiv de picnic, diplome de voluntari și materiale promoționale personalizate. Voluntarii au fost încântați și au promis că vor participa și anul viitor, redactând la final chiar și o scrisoare de mulțumire conducerii ocolului silvic.

Anul acesta, Ocolul Silvic Cetățuia și-a propus și a realizat plantarea a 33.250 puieți din specia stejar și gorun pe o suprafață de 6,65 ha. Până la finele anului, silvicultorii Ocolului Silvic Cetățuia mai au de îngrijit peste 342.000 puieți plantați în acest an și din anii aneriori, dar și peste 57,00 ha cu puieți regenerați în mod natural. Mai sus am prezentat două din acțiunile educative întreprinse de către conducerea Ocolului Cetățuia, din cadrul A.S. Iași, care au avut o finalitate deosebit de fructuoasă. Urmează ca în viitorul apropiat să fie întreprinse și alte acțiuni de ecologizare și igienizare a suprafețelor de pădure administrate de Ocolul Silvic Cetățuia, din proximitatea Orașului Iași. Mulțumim tuturor colaboratorilor! Doamne ajută! (Conducerea Ocolului Silvic Cetățuia)

Citește despre: