Sâmbătă va avea loc Parastasul de 40 de zil pentru maica Penelope Ianolide

Arhiepiscopia Iaşilor

Sâmbătă va avea loc Parastasul de 40 de zil pentru maica Penelope Ianolide

Sâmbătă, 25 octombrie, la Mănăstirea Paltin Petru-Vodă, va avea loc parastasul de 40 de zile al Schimonahiei Penelope Ianolide. Maica Penelope, cea care a fost soția mărturisitorului și memorialistului temnițelor comuniste, Ioan Ianolide, a trecut la Domnul în ziua de 15 septembrie, la venerabila vârstă de 100 de ani și este înmormântată, împreună cu o parte din osemintele lui Ioan Ianolide, la așezământul monahal de la Paltin.

Constanța Ianolide a îmbrăcat schima monahală la Mănăstirea Paltin, ctitoria Părintelui Justin Pârvu, luând numele de Penelope Schimonahia. 

Slujba Parastasului se va săvârși după oficierea Sfintei Liturghii, care va începe la ora 9.00, sâmbătă dimineața.

Îi așteptăm cu drag pe toți cei care au iubit-o și care prețuiesc jertfa și opera mărturisitorului Ioan Ianolide. Pelerinii mai pot vizita chilia memorială dedicată familiei Ianolide, unde se află osemintele lui Ioan Ianolide, o colecție de obiecte ce au aparținut familiei Ianolide și e expoziție de fotografii și desene grafice memorialistice.

Bunul Dumnezeu să o odihnească cu drepții întru Împărăția Sa pe maica Penelope, alături de ceata Sfinților Mărturisitori Români!

***

Cuvântul rostit de arhim. Hariton Negrea, starețul Mănăstirii Petru Vodă, la înmormântarea Schimonahiei Penelope Ianolide, 17 septembrie 2025:

„Astăzi, este Paștele ei. De aceea, și chipul ei din sicriu arată atât de frumos și de luminat, cu aceeași trăsătură a blândeții pe care o avea, de când a venit la Mănăstirea Paltin.

Consider că venirea ei aici, la mănăstire, s-a datorat faptului că ea și-a dorit foarte mult să împlinească voia lui Dumnezeu. Și când te rogi zilnic ca să împlinești voia Lui, atunci Dumnezeu rânduiește în viața omului, evenimentele și cadrul ca să te afli în voia Lui.

Maica stareță, stavrofora Justina, s-a sfătuit cu familia și așa s-a hotărât ca ea să vină aici, la Paltin. Când a sosit, cu toții, am fost curioși cel puțin să o cunoaștem, pe cea care a fost alături de martirul și sfântul lui Dumnezeu, Ioan Ianolide. Această curiozitate a fost nu numai pentru cei de aici, din mănăstire, ci și pentru credincioșii care au aflat.

Cercetând-o, am văzut că viața ei întotdeauna a fost în jurul gândului de a face voia lui Dumnezeu. Și pentru că a stat aici, o mare perioadă de timp, maicile s-au îngrijit de ea să o învețe rânduiala de rugăciune potrivită vieții monahicești.

Rugăciunea Maicii Penelope

Nu era încă tunsă în monahism, dar când am întrebat-o, pentru că înainte de călugărie și-a dorit să facă o spovedanie generală: „Cum îți este rugăciunea?”, ea mi-a zis: „Părinte, în momentul de față, rugăciunea mea este către Domnul nostru Iisus Hristos”. Adică, Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă pe mine, păcătoasa. Și am întrebat-o: „Cam câte poți să faci pe zi?”. „Sunt mii”. „Dar, de citit?”. „Citesc din ce mi-e dor, atunci când vreau să citesc din cartea de rugăciuni”.

După ce Constanța Ianolide s-a călugărit, au mai urmat momente de spovedanie. Pentru că părintele Ioan care a avut ascultarea de a se îngriji de aspectul acesta, mi-a dat și mie voie să-i mai citesc o rugăciune și să o spovedesc. După tunderea în monahism, am întrebat-o din nou: „Cum îți este rugăciunea, acum?”. Și zice: „Cu zeci de mii”.

Era foarte atentă la acest aspect al rugăciunii, pentru că de multe ori, măicuțele au filmat-o dormind și spunând cu voce șoptită, Rugăciunea lui Iisus. Aceasta a fost puterea rugăciunii din sufletul ei.

Blândețea din ochii maicii

Odată, era prin obște și-i zic cu putere, la ureche: „Ești o frumoasă!”. S-a întors spre mine cu ochii ei blânzi și mi-a spus: „Așa trebuie să fie sufletul omului!”. V-am zis câteva lucruri din experiența personală.

În zilele acestea pe care le trăim, lupta dintre forțele întunericului și cei care doresc să ducă o viață creștină este foarte puternică, dar se poate ajunge la Rugăciunea lui Iisus de ordinul miilor, chiar a zecilor de mii. Însă, aceasta se întâmplă omului care își dorește lucrul acesta.

Nimeni dintre cei care am vizitat-o, nu putem uita chipul ei luminos și ochii ei blânzi. De aceea, mulțumim lui Dumnezeu că ea s-a regăsit în această obște. Mulțumim maicii starețe că s-a străduit să acorde atât îngrijirea trupească prin măicuța care a fost rânduită pentru aceasta, cât și îngrijirea duhovnicească.

Dumnezeu și Maica Domnului să o primească dimpreună cu rugăciunile pe care și ea le va face pentru noi! Ea s-a mântuit. Acum, avem și noi o dorință și o miză: că maica Penelope se va ruga și pentru noi.

Timpul trece repede, dar ne gândim că, odată și odată, ne vom întâlni cu ea în cer. Dumnezeu să o odihnească cu drepții! Amin!

Citește despre: