„Săptămâna legumelor şi fructelor donate“, acţiuni caritabile desfăşurate de şcoli, în parteneriat cu mai multe parohii ieşene

Social

„Săptămâna legumelor şi fructelor donate“, acţiuni caritabile desfăşurate de şcoli, în parteneriat cu mai multe parohii ieşene

Elevii, părinţii şi cadrele didactice din Iaşi sunt chemate să facă zilele acestea o faptă bună, în sprijinul familiilor defavorizate.

Peste 100 de unităţi de învăţământ din judeţ au aderat la programele comunitare promovate de Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi prin Strategia Naţională de Acţiune Comunitară (SNAC), o serie de acţiuni sub egida Ministerului Educaţiei. Între acestea, „Săptămâna legumelor şi fructelor donate“ se derulează în perioada 20-24 noiembrie 2017 în peste 100 de unităţi de învăţământ din judeţul Iaşi. Campania, aflată la a 8-a ediţie, implică voluntari, elevi şi profesori, de la şcolile care promovează acţiunile umanitare din cadrul SNAC. Scopul acesteia este, potrivit organizatorilor, „de a sensibiliza elevii şi profesorii din unităţile de învăţământ ieşean cu privire la situaţia dificilă în care se află persoanele afectate de lipsa de alimente. „Ediţia dedicată alimentelor donate din toamna anului şcolar în care ne aflăm a reuşit să mobilizeze din nou elevi de la toate clasele Şcolii Gimnaziale «Elena Cuza» din Iaşi. Sunt trei zile în care toate colectivele şcolare donează pachete cu un conţinut alimentar celor două biserici partenere, Biserica „Sfânta Treime“ şi Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“, ambele din Iaşi. Exersăm bunătatea, amabilitatea, solidaritatea sau comunicarea cu parteneri din alte colective şcolare. Biserica este bucuria noastră, a copiilor, iar tot ceea ce ne oferă preoţii este minunat (fie că este vorba despre binecuvântare, rugăciune sau dulciuri), ne este drag să ne exprimăm emoţiile şi trăirea... Proiectul nostru este intitulat «Îngeri în primăvară», un titlu foarte potrivit stării de spirit create“, ne-a declarat Fulvia Horobeţ, coordonator proiect SNAC „Îngeri în primăvară“.

Şi la Şcoala Primară „Carol I“ din Iaşi s-au strâns zilele acestea legume şi fructe, care, în colaborare cu Parohiile Toma Cozma din Iaşi şi Voineşti din Protopopiatul 3 Iaşi, vor fi donate persoanelor din categorii defavorizate identificate de preoţi: elevi cu dizabilităţi din şcoli speciale sau din centre de plasament, familii aflate în dificultate sau bătrâni din instituţii de ocrotire socială.

La ediţia din anul  şcolar trecut, în judeţ s-au implicat  aproximativ 80 de şcoli şi grădiniţe, care au antrenat în acest demers 12.000 de elevi şi preşcolari, precum şi 1.000 de cadre didactice. Au beneficiat de rezultatele campaniei 4.600 de elevi şi persoane defavorizate. Donaţiile au constat în 18.000 kg legume şi fructe, impresionante cantităţi de făină albă, mălai, paste făinoase, orez, zahăr, ulei, borcane cu zacuscă, compot, dulceaţă şi gem, miere, pachete cu dulciuri, sume de bani etc.

Citește despre: