Săptămâna pentru Familie este prezentă și în parohii
În perioada 1-7 iunie 2015 Asociația Familia Tradițională și Departamentul Pro Vita al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei organizează Săptămâna pentru Familie. Pe lângă momentele pregătite de organizatori (ateliere, momente artistice, expoziții de fotografie, dezbatere, Marșul pentru Familie) vor mai avea loc diferite activități în spațiul unor parohii din Iași.
Duminică, 31 mai, în parohia Acoperământul Maicii Domnului, din cartierul Bejan va fi prezentată părinților de către copii sceneta „Cele 10 fecioare”. Tot în această zi, la parohia Sfântul Nectarie va avea loc un concurs cu închiriere de biciclete pentru copii și i se va oferi fiecăruia câte o carte. În aceeași parohie, pe 1 si 3 iunie vor fi proiectate filme pentru copii și părinți, iar pe 6 iunie două coruri de copii vor susține un program artistic. Copiii din cercul de pictura vor petrece dimineața alături de părinții lor, de la ora 10.
Biserica Binecredinciosul Ștefan cel Mare și Sfânt va organiza în perioada 1-7 iunie concursul de desen „Duminica în Familie” la care vor participa elevi de la Colegiul Național Emil Racoviță, Școala Generală Vasile Conta și preșcolari de la Grădinița cu Program Prelungit nr. 12. Premierea copiilor va avea loc duminică, 7 iunie, după săvârșirea Sfintei Liturghii.
Pe data de 3 iunie, ora 18:30, la Galeria de artă a parohiei Adormirea Maicii Domnului – Galata va avea loc vernisajul expoziției de fotografie „Lăsați copiii să vină la Mine”.
La parohia Sfântul Toma, pe data de 5 iunie, la ora 18:00 va avea loc un program artistic susținut de copii pentru părinți.
Pentru că mișcarea în aer liber pentru copii și tineri este necesară, la parohia Toma Cozma, sâmbătă, 6 iunie, începând cu ora 14:00, se va organiza un pelerinaj pe bicicletă până la Mănăstirea Copou din Grădina Botanică. La pelerinaj vor participa copii însoțiți de părinții lor și tineri de toate vârstele.
În parohia Nașterea Maicii Domnului – Tălpălari va fi organizat un atelier pentru părinți, susținut de doamna Cleopatra Capsali, mamă a nouă copii. Nu este stabilită încă data și ora acestei activități.
Aceste activități arată frumusețea timpului pe care copilul îl petrece alături de mamă și tată. Aceste momente sunt prețioase, mai ales în contextul în care dinamica familiei este afectată de suprasolicitarea părinților, satisfacerea cerințelor venite din partea serviciului și a contextului social înconjurător.