Sărbătoare la Rășinari
În Duminica a III-a după Sfintele Paşti a fost binecuvântată cu agheasmă Biserica „Sfântul Prooroc Ilie” din Parohia sibiană Răşinari III. Slujba de binecuvântare şi Sfânta Liturghie au fost oficiate de Mitropolitul Ardealului, Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu.
„Localitatea Răşinari, unde îşi doarme somnul de veci Mitropolitul Andrei Şaguna şi unde au fost şi alţi mitropoliţi îngropaţi, am săvârşit astăzi Sfânta Liturghie în una dintre cele trei biserici, în biserica închinată Sfântului Ilie Tesviteanul. Biserica de lângă mausoleu este închinată Sfintei Treimi şi mai există şi a treia biserică, aflată sub ocrotirea Sfintei Cuvioase Parascheva”, a spus Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, după cum informează TRINITAS TV.
Cei patru preoţi de la parohiile din localitate au fost ridicaţi la rangul de iconom şi iconom stavrofor. Mitropolitul Ardealului a oficiat şi o slujbă de pomenire pentru scriitorul Emil Cioran, născut la Răşinari. La finalul Sfintei Liturghii au fost premiaţi şi elevii câştigători la etapa pe protopopiat a Concursului „Copilul în familie”.
sursa: mitropolia-ardealului.ro