Sărbătoare la Spitalul Municipal Paşcani

Arhiepiscopia Iaşilor

Sărbătoare la Spitalul Municipal Paşcani

Joi, 22 decembrie 2011, începând cu ora 10.00, în sala de marmură a Spitalului Municipal Paşcani a avut loc un concert de colinde, urmat de mai multe activităţi. Acest eveniment a fost organizat de Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul“ din incinta Spitalului Municipal Paşcani, la iniţiativa părintelui misionar de caritate Ioan Gigi Daniel.

Joi, 22 decembrie 2011, începând cu ora 10.00, în sala de marmură a Spitalului Municipal Paşcani a avut loc un concert de colinde, urmat de mai multe activităţi. Acest eveniment a fost organizat de Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul“ din incinta Spitalului Municipal Paşcani, la iniţiativa părintelui misionar de caritate Ioan Gigi Daniel.

La manifestare a fost prezent directorul spitalului, dr. Costică Pânzaru, directorul medical, dr. Diana Axinte, medici, asistenţi medicali, bolnavi aflaţi în spital, precum şi vizitatori ai acestora.

Concertul a constat în interpretarea mai multor colinde de către un grup de tineri din oraşul Paşcani conduşi de pr. Ioan Gigi Daniel şi de un grup coral alcătuit din elevi ai Liceului „Mihail Sadoveanu“, membri ai Asociaţiei Şansa 2010 din Paşcani, asociaţie condusă de doamna profesoară de religie Spiridon Mihaela. La finalul concertului, s-au împărţit copiilor din secţia pediatrie a spitalului pachete cu fructe şi dulciuri. De asemenea, tot cu acest prilej, a fost inaugurată şi sfinţită o cameră special amenajată pentru creativitatea copiilor internaţi în secţia pediatrie a Spitalului Municipal Paşcani. „În fiecare an, în preajma sărbătorilor de Crăciun, încerc să aduc aici, în spital, în această instituţie unde mereu se vorbeşte despre boală şi suferinţă, un gram de speranţă, dar şi de bucurie atât pentru personalul medical, cât şi pentru pacienţii creştini spitalizaţi. Desfăşurăm această activitate de mai bine de cinci ani, devenind deja o tradiţie. Eu personal Îi mulţumesc lui Dumnezeu că încă se mai pot face astfel de activităţi în aceste instituţii medicale de îngrijire a sănătăţii oamenilor. Totodată, doresc să mulţumesc şi personalului medical al spitalului care m-a înfiat de mai bine de zece ani ca şi coleg al lor, tinerilor din Paşcani, care au răspuns prompt chemării noastre şi tuturor celor care sprijină activităţile filantropice desfăşurate de biserica noastră“, a declarat pr. Ioan Gigi Daniel.

În finalul evenimentului, direcţiunea spitalului a acordat un număr de zece diplome de excelenţă pentru cei mai remarcaţi salariaţi din spital.