Sărbătoare în satul tradițional românesc

Arhiepiscopia Iaşilor

Sărbătoare în satul tradițional românesc

Sub acest generic a avut loc duminică, 8 decembrie 2019, în Parohia Suharău din județul Botoșani, o întâlnire de suflet, manifestare închinată sărbătorii Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos. 

Organizatorii, pr. Adrian Nazare și primarul Marcel Chelariu, alături de profesorii implicați în proiect, au participat la slujba de Te Deum care s-a săvârșit la Biserica „Sfântul Nicolae”, continuând apoi cu activitatea desfășurată la școala din localitate. De asemenea, s-a organizat o expoziție etnografică prin strădania profesoarei Florentina Nazare.

În acest cadru deosebit, după cuvântul etnografului, corul elevilor școlii, format din circa 30 de elevi îmbrăcați în costume populare, a interpretat un program de colinde.

La reușita manifestării și-au adus contribuția membrii Asociației de Prietenie dintre Basarabia, Bucovina și Ținutul Herța, cu sediul în Dorohoi, care au prezentat creațiile personale închinate satului tradițional românesc. Alături de ei, un talentat interpret, care a participat și la „Cenaclul Flacăra”, a reușit să contribuie prin cântecele sale la crearea unei atmosfere deosebite. Ca o încununare a programului, formația corală bărbătească din comuna Suharău a interpretat un program de cântece patriotice. Așa cum este obiceiul la români, prin grija profesoarei Florentina Nazare, cei prezenți au primit bucate specifice Postului Crăciunului.

O manifestare desfășurată într-o perfectă comuniune de suflet închinată sărbătorii Nașterii Domnului, organizată în mod exemplar în toate momentele sale – au mărturisit la final toți participanții. (Angela Paveliuc Olariu)

Citește despre: