Sărbătoarea Învierii Domnului în Australia
La Melbourne, în Australia, Învierea Domnului a fost sărbătorită în cele trei biserici româneşti: Biserica "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" - catedrala episcopală, Biserica "Sfântul Apostol Toma" din estul oraşului (suburbiile Narre warren/ Dandenong) şi la Mănăstirea "Izvorul Tămăduirii"- reşedinţa episcopală, din vestul oraşului (suburbia Melton).
Preasfinţitul Părinte Mihail, Episcopul Românilor Ortodocşi din Australia şi Noua Zeelandă, a slujit la reşedinţa episcopală, sărbătorindu-se pentru prima dată praznicul Învierii Domnului, în biserica mănăstirii.
După ce a chemat poporul dreptcredincios să primeascălumina pascală, slujba şi Canonul Învierii s-au ţinut în afara locaşului de cult pe o scenă amenajată special pentru această sărbătoare. A urmat procesiunea în jurul bisericii, cîntându-se imnul pascal.
După intrarea în biserică a slujitSfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur împreună cu pr Claudiu Moruţan, la sfârşitul căreia a împărtăşit cu Sfintele Taine pe credincioşii pregătiţi pentru a primi Sfântul Trup şi Sfântul Sânge al Domnului Iisus Hristos.
După otpust, a dat citire Pastoralei de Paşti adresată tuturor credincioşilor ortodocşi români din parohiile Episcopiei Ortodoxe Române a Australiei şi Noii Zeelande.
Conform tradiţiei din parohiile româneşti, au fost sfinţite coşurile cu ofrande de cozonc şi ouă roşii, după care a avut loc agapa frăţească în Centrul Pastoral-Misionar "Sfinţii Constantin şi Elena", când s-au ciocnit ouă roşii, rostindu-se salutul pascal "Hristos a Înviat!". (Sursa: roeanz.com)