Sărbătoarea Preasfintei Treimi la Mănăstirea Eșanca
Luni, 17 iunie 2019, de Praznicul Preasfintei Treimi, credincioșii din Darabani și din zonele învecinate au participat la Sfânta Liturghie săvârșită la Mănăstirea „Sfânta Treime” Eșanca din județul Botoșani, de către Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.
Credincioșii din zona Darabani și Eșanca au participat la Sfânta Liturghie oficiată de către IPS Părinte Mitropolit Teofan, dimpreună cu un sobor de preoți și diaconi. Alături de chiriarh au mai slujit părintele arhimandrit Ioan Harpa, exarh de Botoșani, dar și părintele arhimandrit Serafim Grigoraș, slujitor la Catedrala Mitropolitană din Iași și ctitor principal al așezământului monahal. Răspunsurile la strană au fost oferite de monahiile mănăstirii.
„Viața omului este chemată a fi chip și asemănare după chipul și asemănarea lui Dumnezeu”
În cadrul predicii sale, Părintele Mitropolit a afirmat că viața omului se află mereu sub binecuvântarea Preasfintei Treimi: „Dacă privim în calendarul Bisericii, vedem că toate duminicile și sâmbetele, toate zilele începând cu ziua de ieri, sunt raportate, sunt așezate în legătură cu marea sărbătoare a Cincizecimii, Pogorârea Sfântului Duh. De ce Biserica a rânduit ca toate zilele, începând cu sărbătoarea Cincizecimii, să fie așezate sub egida Pogorârii Duhului Sfânt? Pentru că viața creștină este și ar trebui să fie o viață în Hristos, prin Duhul Sfânt, spre slava lui Dumnezeu Tatăl. În calendar se amintește în mod deosebit astăzi sărbătoarea Sfintei Treimi. Este adevărul fundamental al credinței noastre! În Crez amintim de credința noastră în Dumnezeu Tatăl, de credința noastră în Dumnezeu Fiul, de credința noastră în Dumnezeu Duhul Sfânt. Orice rugăciune începe cu invocarea Preasfintei Treimi: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, iar momentele cele mai importante din viața omului sunt așezate sub adumbrirea Sfintei Treimi, toate sunt așezate sub mâna ocrotitoare a lui Dumnezeu celui în Treime lăudat. Viața omului este chemată a fi chip și asemănare după chipul și asemănarea lui Dumnezeu”.
La final, după ce credincioșii alături de copiii lor s-au împărtășit cu Sfintele Taine, aceștia au primit binecuvântare din partea Mitropolitului Moldovei și Bucovinei.
Scurt istoric
Piatra de temelie a bisericii Mănăstirii Eșanca a fost pusă la data de 20 iulie 1998, de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în vremea arhipăstoririi ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. Între 1998 și 2009, lucrările au fost coordonate de preoții Dumitru Avarvari (1998-2000), Vlad Drob (2001-2007) şi Claudiu Chebac (2008-2009). Din anul 2004, întrucât lucrările trenau din lipsă de fonduri, arhimandritul Serafim Grigoraș, fiu al acestor meleaguri, s-a implicat şi a atras după sine şi ucenici de-ai sfinţiei sale în această lucrare. Biserica Mănăstirii Esanca din judeţul Botoşani a fost rânduită pentru a fi locaş parohial, iar transformarea în mănăstire de monahii s-a realizat prin decizia Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. Din 14 decembrie 2009, stavrofora Petronia Ilaș de la Mănăstirea Agapia, este numită în ascultarea de stareţă a Mănăstirii „Sfânta Treime” Eșanca.