Sărbătoarea Salcâmului la Andrieşeni
În fiecare primăvară la Andrieşeni sunt organizate o serie de manifestări culturale şi religioase prilejuite de Sărbătoarea Salcâmului. Evenimentele din acest an s-au derulat duminică, 18 mai 2014.
După oficierea Sfintei Liturghii în bisericile din comună, localnicii şi preoţii parohi au venit la Căminul Cultural Andrieşeni, unde a fost oficiată o slujbă de Te Deum. Cu acest prlej, au fost premiate gospodinele care au participat la Festivalul Cozonacului, apoi a fost sărbătorit veteranul de război Dumitru Baltag, la împlinirea vârstei de 95 de ani. Programul a continuat cu oficierea slujbei de mulţumire pentru cuplurile din comună care împlinesc anul acesta 50 de ani de căsnicie. După cum ne-a relatat prof. pentru învăţământul primar Ilie Urmă, elevii Şcolii Generale din Andrieşeni au susţinut un moment artistic. „A fost o zi deosebită pentru comunitatea din Andrieşeni. Cu toţii ne-am bucurat atât de frumuseţea unei zile însorite, cât şi de programul cultural şi religios“, a declarat prof. Ilie Urmă.