Sărbătoarea Sfântului Antonie cel Mare, în Moldova
Sfântul Antonie cel Mare va fi sărbătorit mâine în mai multe biserici din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei. În această seară s-a oficiat Vecernia unită cu Litia, iar mâine credincioşii sunt aşteptaţi la Sfânta Liturghie. IPS Pimen va sluji la Biserica „Învierea Domnului“ din Suceava, care îşi cinsteşte ocrotitorul.
Biserica cu hramurile „Învierea Domnului“ şi „Sfântul Antonie cel Mare“ din Suceava îşi serbează mâine hramul. În această seară au fost oficiate Vecernia unită cu Litia şi Acatistul Sfântului Antonie cel Mare. Sfânta Liturghie va fi săvârşită de Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. La finalul slujbei se va oficia Parastasul pentru ctitorii străvechiului lăcaş de închinăciune. „Sărbătoarea Sfântului Antonie cel Mare reprezintă prilej de bucurie pentru parohia noastră. Sunt mai bine de două decenii de când comunitatea noastră a hotărât ca sărbătoarea Sfântului Antonie să fie al doilea hram al bisericii noastre. Aşteptăm la sfintele slujbe pe credincioşii parohiei noastre, dar şi pe sucevenii care ştiu că sărbătoarea Sfântului Antonie cel Mare este marcată în biserica noastră într-un mod deosebit. Nădăjduim ca prin rugăciunile Sfântului Antonie cel Mare, Dumnezeu să dăruiască bucurie şi pace tuturor celor care vor participa la Sfânta Liturghie“, a relatat pr. paroh Vasile Irimia, care este şi protopop al Protopopiatului Suceava 1.
Mâine îşi serbează hramul parohia „Sf. Cuv. Antonie cel Mare“, din cartierul ieşean Nicolina, păstorită de pr. Ionel Roată, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Iaşilor, iar Biserica Vulpe din Iaşi îşi cinsteşte al doilea ocrotitor.
Hram la o parohie misionară din Botoşani
Tot mâine va îmbrăca straie de sărbătoare parohia „Sfântul Antonie cel Mare“ din Botoşani, care îşi serbează de 11 ani acest hram. Credincioşii au participat în această seară la slujba Vecerniei unită cu Litia, oficiată de un sobor de preoţi. Mâine vor fi săvârşite Utrenia, Sfânta Liturghie, Parastasul pentru cei adormiţi, iar seara de la ora 17:00, slujba hramului se va încheia cu Acatistul Sfântului Antonie cel Mare. La finalul slujbelor dedicate hramului se vor oferi gustări calde pentru credincioşi din partea femeilor din cadrul Comitetului parohial. „Nădăjduim ca un număr cât mai mare de credincioşi să se roage împreună cu noi astăzi în cadrul Sfintei Liturghii. Cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, este al doilea an când slujim în biserica nouă. În prezent se lucrează la baza acoperişului, iar pentru ferirea intemperiilor din timpul iernii s-a montat o şarpantă provizorie. S-a reuşit finalizarea clopotniţei şi finisajele exterioare. În interior, sfântul lăcaş este pregătit pentru oficierea sfintelor slujbe“, a relatat pr. paroh Dumitru Butnariuc. În parohia „Sfântul Antonie cel Mare“, în special pe perioada vacanţei de vară, se desfăşoară o şcoală de vară la care participă aproximativ 60 de copii. Anul trecut a fost înfiinţată o corală de copii care oferă periodic răspunsurile liturgice la strană. În posturile de peste an, parohia „Sfântul Antonie cel Mare“ organizează colecte de alimente neperisabile care sunt oferite persoanelor nevoiaşe. „Dorim să creăm o solidaritate între credincioşii din parohia noastră. Oamenii răspund foarte frumos apelului pe care îl facem în acest sens“, a adăugat pr. paroh Dumitru Butnariuc.