Sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou în Arhiepiscopia Iaşilor

Arhiepiscopia Iaşilor

Sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou în Arhiepiscopia Iaşilor

Biserica noastră îl pomeneşte în fiecare an pe 27 octombrie pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor. Mii de oamenii îşi îndreaptă paşii spre capitala ţării pentru a se închina la racla în care se află moaştele sfântului.

Cultul Sfântului Dimitrie cel Nou a pătruns şi în Moldova, unde există două biserici închinate cuviosului. În Iaşi va fi sărbătoare la Biserica cu hramurile "Sfântul Arhidiacon Ştefan" şi "Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou din Basarabi", aflată în cartierul ieşean Tătăraşi, ce aparţine de Protopopiatul Iaşi 2. În această seară s-a oficiat Vecernia unită cu Litia, iar mâine dimineaţă se va sluji Utrenia, Acatistul, Sfânta Liturghie şi pomenirea celor adormiţi. Amintim că al doilea hram al acestui sfânt lăcaş a fost rânduit de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe vremea arhipăstoririi ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, cu prilejul sfinţirii demisolului Bisericii "Sfântul Arhidiacon Ştefan". În această biserică se află spre închinare un veşmânt care a acoperit pentru o perioadă moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou, aflate la Catedrala patriarhală din Bucureşti. Hram va fi mâine şi în parohia Vorona Nouă, Protopopiatul Botoşani. Biserica acestei parohii adăposteşte din luna noiembrie a anului 2009, mânecuţele şi acoperământul ce a înveşmântat moaştele sfântului, dăruite de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Citește despre: