Sărbătoarea Sfântului Ierarh Varlaam, la Mănăstirea Bodeşti
Mănăstirea Bodeşti din judeţul Neamţ îmbracă astăzi straie de sărbătoare, pentru a-l cinsti prin rugăciune pe Sfântul Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei. Slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată astăzi la Mănăstirea Bodeşti de Înalt Preasfinţitul Teofan.
Mănăstirea Bodeşti din judeţul Neamţ îşi serbează astăzi cel de-al doilea hram. În această aşezare monahală este pomenit astăzi Sfântul Varlaam, mitropolitul Moldovei, canonizat de Biserica noastră în anul 2007.
Sfânta Liturghie va fi oficiată de Înalt Preasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de un sobor de preoţi şi diaconi.
„Invităm pelerinii cu dragoste de Hristos să păşească pragul mănăstirii noastre în aceste zile de sărbătosare, pentru ca, împreună, întru aleasă şi firească comuniune, să înălţăm rugăciuni, pentru ca Sfântul Varlaam să mijlocească pentru noi înaintea Preasfintei Treimi“, a spus protos. Ieronim Andreescu, stareţul Mănăstirii Bodeşti. Situată în localitatea Bodeşti din ţinutul Neamţului, aproximativ la jumătatea distanţei dintre Târgu Neamţ şi Piatra Neamţ, pe DN 15 C, Mănăstirea Bodeşti şi-a început existenţa ca schit de călugări, aflat sub jurisdicţia Mănăstirii Bistriţa, în 4 august 1996, când a fost sfinţit locul şi a fost pusă şi piatra de temelie pentru biserică de către Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe vremea arhipăstoririi ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. Lucrările s-au realizat prin purtarea de grijă a vrednicului de pomenire arhimandrit Ciprian Zaharia. Obştea actuală este formată din şapte călugări, care, cu dragoste, alături de ascultările zilnice, participă la programul liturgic al mănăstirii. În fiecare zi, de la ora 6:30, se oficiază Acatistul, Ceasurile III şi VI, urmate de slujba Sfintei Liturghii, iar de la ora 15:00 se săvârşesc Ceasul IX, Vecernia şi Pavecerniţa, urmând ca de la ora 18:00 să se slujească Miezonoptica, Utrenia şi Ceasul I. Sâmbătă seara şi în preajma sărbătorilor se săvârşeşte slujba Privegherii. „În luna iunie a anului 2007, aşezarea monahală a fost ridicată la rang de mănăstire, iar la 30 august, în acelaşi an, biserica şi paraclisul au fost sfinţite de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, împreună cu un sobor de 12 arhierei, ce aveau să participe, la Mănăstirea Secu, la slujba de canonizare a Sfântului Ierarh Varlaam, mitropolitul Moldovei. Cu prilejul acestui eveniment, mănăstirea a primit o părticică din moaştele Sfântului Ierarh Varlaam, acesta devenind, împreună cu Sfântul Vasile, ocrotitor al aşezământului“, a adăugat protos. Ieronim Andreescu.