Sărbătoarea Sfintelor Paști în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților

Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor

Sărbătoarea Sfintelor Paști în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților

Praznicul Învierii Domnului Iisus Hristos a fost sărbătorit şi de credincioşii din Bucovina, ierarhii săvârşind Sfânta Liturghie în cuprinsul Eparhiei Sucevei şi Rădăuţilor. Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Pimen a slujit în prima zi de Sfintele Paşti la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava, iar Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, a oficiat slujba Învierii la Mănăstirea Sihăstria Putnei.

Anul acesta, Sfânta Lumină a fost adusă la Aeroportul Suceava şi a fost aşteptată de IPS Părinte Pimen dimpreună cu părinţii consilieri ai eparhiei, oficialităţi judeţene şi numeroşi credincioşi. De asemenea, aceasta a fost distribuită tuturor parohiilor şi mănăstirilor din judeţ. Slujba Învierii a fost săvârşită la Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava“ de către IPS Pimen, împreună cu un sobor impresionant de preoţi şi diaconi. Slujba a continuat pe un podium special amenajat în curtea mănăstirii. Obştea catedralei, dimpreună cu un număr impresionant de credincioşi prezenţi, a participat la serviciul religios, făcând incinta mănăstirii să fie neîncăpătoare. Totodată, ierarhul a citit scrisoarea pastorală de Sfintele Paşti credincioşilor aflaţi în curtea catedralei.

„Despre împlinirea dumnezeiescului fapt al Învierii, sfinţii evanghelişti spun că acesta s-a petrecut în ziua cea dintâi a săptămânii, Duminica, potrivit tradiţiei Bisericii, după miezul nopţii; faptul în sine rămâne, ca orice Taină a lui Dumnezeu, necuprins de mintea omenească, nesimţit, nevăzut de simţurile omului. Textele liturgice, cuvintele slujbelor din biserica noastră Ortodoxă ne vorbesc, în felul lor, foarte limpede ca să putem pricepe că Tainele lui Dumnezeu se înţeleg prin credinţă şi tăcere“, se arată în scrisoarea pastorală a ierarhului.

Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, a oficiat slujba Învierii la Mănăstirea Sihăstria Putnei.

În a doua zi a Sfintelor Paşti, IPS Pimen a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală, iar în a treia zi, chiriarhul a oficiat sfintele slujbe la Căminul de bătrâni „Sfântul Ioan cel Nou“ din municipiul Suceava. PS Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, a slujit a doua zi a praznicului la Catedrala „Învierea Domnului“ din Fălticeni, iar în cea de-a treia zi de Paşti a oficiat Sfânta Liturghie în Parohia „Învierea Domnului“ - Dolhasca, Protopopiatul Fălticeni, judeţul Suceava.

Citește despre: