Sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel în Moldova
Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel vor fi serbaţi astăzi, 29 iunie 2015, în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei în mai multe biserici de parohie şi de mănăstire. Zi deosebită va fi în această zi la Catedrala Episcopală din Huşi, care îşi cinsteşte ocrotitorii.
Biserica Ortodoxă îi cinsteşte astăzi pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Cei doi sfinţi sunt ocrotitorii mai multor locaşuri de închinăciune din Moldova, unde vor fi serbaţi în mod deosebit. Mănăstirea Cetăţuia din Iaşi îşi serbează hramul. Sfânta Liturghie va fi săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. Tot în Iaşi va fi hram azi la Biserica Bărboi şi la Biserica "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" - Moara de Vânt, unde va sluji Sfânta Liturghie Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Eparhiei Iaşilor. "Îi aşteptăm la sărbătoarea hramului atât pe enoriaşii parohiei noastre, cât şi pe cei din oraşul Iaşi, pentru a ne ruga împreună şi pentru a primi binecuvântările arhiereşti ale Preasfinţitului Părinte Calinic Botoşăneanul", a spus pr. paroh Vilie Doroşincă, care este şi protopop al Protopopiatului Iaşi 2. În Botoşani va fi sărbătoare la Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ I şi II, iar în Protopopiatul Ceahlău îşi serbează hramul parohiile Borca şi Hangu. În Protopopiatul Dorohoi îşi cinstesc ocrotitorii parohiile Popeni, Podeni, Pornârla, Dersca, iar în Protopopiatul Hârlău va fi zi aleasă în parohiile Poiana - Deleni şi Spinoasa. Tot azi, va fi hram în parohiile Cristeşti, Sadoveni, Târgu Frumos, Volintireşti, Bărbăteşti din Protopopiatul Paşcani, iar în Protopopiatul Piatra Neamţ, la biserica Parohiei Ciriţei. Azi este hram şi la biserica Parohiei Roznov II. În Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor va fi sărbătoare în Parohia Solca din Protopopiatul Rădăuţi, în Parohia Iţcani II şi la Schitul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ al Mănăstirii Dragomirna, în timp ce la Câmpulung Moldovenesc îşi va serba hramul Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din oraş şi Parohia Vatra Moldoviţei. În Eparhia Romanului şi Bacăului îşi vor cinsti ocrotitorii paraclisul Penitenciarului Bacău, Parohia Motoşeni din Protopopiatul Bacău, precum şi parohiile Vâlcele şi Huruieşti - Fundoaia. Sărbătoare va fi şi la Mănăstirea Lipova din judeţul Bacău.
Icoana Maicii Domnului de la Giurgeni, spre închinare la Huşi
Pelerinii sunt aşteptaţi astăzi la hramul Catedralei episcopale din Huşi, ctitorită de Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt. Programul manifestărilor a început sâmbătă, 26 iunie 2015, când a fost adusă de la Mănăstirea Giurgeni din judeţul Neamţ icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, cu binecuvântarea Înatpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. Aseară, icoana Maicii Domnului, alături de racla în care se află un fragment din moaştele Sfintei Muceniţe Chiriachi, a fost purtată în procesiune pe străzile Municipiului Huşi. În această dimineaţă, Sfânta Liturghie cu prilejul hramului va fi săvârşită de Preasfinţitul Părinte Corneliu, Episcopul Huşilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Potrivit siteului Episcopiei Huşilor, pe 29 iunie 2015, Preasfinţitul Părinte Corneliu va aniversa șase ani de slujire arhierească de la întronizarea în demnitatea de Episcop al Huşilor. Astfel, din soborul rânduit pentru Sfânta Liturghie vor face parte clericii din Administraţia eparhială, părinţi protoierei din eparhie, stareţi şi duhovnici ai mănăstirilor, slujitorii Catedralei Episcopale din Huşi şi alţi clerici invitaţi. De asemenea, vor participa reprezentanţi ai autorităţilor centrale şi locale, un număr mare de preoţi, monahi, monahii şi credincioşi din judeţul Vaslui.