Sărbătoarea Sfinţilor Trei Ierarhi în Moldova

Arhiepiscopia Iaşilor

Sărbătoarea Sfinţilor Trei Ierarhi în Moldova

Biserica noastră îi sărbătoreşte luni, 30 ianuarie, pe Sfinţii Trei Ierarhi Vasile, Grigorie şi Ioan. Cei trei sfinţi, care ocrotesc şcolile teologice, vor fi serbaţi în mod deosebit în mai multe biserici din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei. IPS Teofan va oficia mâine seară slujba Privegherii la Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi“ din Iaşi.

Manifestările religios-educaţionale dedicate Sfinţilor Trei Ierarhi au început ieri la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare“ din Iaşi. După cum ne-a relatat pr. prof. Dragoş Bahrim, directorul seminarului, ieri a fost organizat concursul interdisciplinar pentru clasele a IX-a: fizică, chimie, informatică, biologie, care a fost urmat de sesiunea de comunicări ştiinţifice ale profesorilor şi elevilor. În acelaşi timp, Catedra de limbă şi comunicare a organizat un concurs de recitare. Mâine seară, în Paraclisul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din incinta Seminarului Teologic Liceal Ortodox din Iaşi, va fi oficiată slujba Privegherii, iar luni dimineaţă se va săvârşi Sfânta Liturghie.

Ocrotitorii şcolilor teologice vor fi cinstiţi în mod deosebit şi la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Gheorghe“ din Botoşani. Mâine, de la ora 17:00, la Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva“ din Botoşani va fi oficiată slujba Vecerniei unită cu Litia de către un sobor de preoţi profesori ai seminarului şi de slujitori ai sfintelor altare care au absolvit această şcoală. După cum ne-a relatat pr. prof. Grigore Diaconu, directorul Seminarului Teologic Liceal Ortodox din Botoşani, răspunsurile la strană vor fi date de elevii seminarişti. La finalul slujbei, pr. prof. Visarion Vizitiu va vorbi despre importanţa operelor teologice ale Sfinţilor Trei Ierarhi pentru viaţa şi pregătirea viitorilor preoţi, iar pr. prof. Partenie Apostoaie va susţine o prelegere despre importanţa liturgică a operelor şi vieţii celor trei mari ierarhi. Luni, 30 ianuarie, la Biserica „Sfânta Parascheva“ se va oficia Sfânta Liturghie la care vor participa cadrele didactice şi elevii seminarului.

Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, va oficia luni dimineaţă Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală din Roman. La această slujbă vor participa profesorii şi elevii de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Gheorghe“ din Roman.

Studenţii de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi vor participa luni la Sfânta Liturghie care va fi oficiată la Catedrala mitropolitană din Iaşi de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi.

Sfinţii Trei Ierarhi, cinstiţi în Cetatea Sucevei

Înalt Preasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, va oficia mâine seară slujba Privegherii la Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi“ din Iaşi. După cum ne-a relatat arhim. Nichifor Horia, stareţul acestei aşezări monahale, care este şi exarhul administrativ al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iaşilor, slujba va începe la ora 17:30. Luni dimineaţă, programul liturgic va continua, de la ora 7:30, cu slujba Ceasurilor şi Acatistul Sfinţilor Trei Ierarhi. De la ora 9:30, va fi săvârşită Sfânta Liturghie de către un sobor de preoţi de la mănăstirile din judeţul Iaşi. Reamintim că în biserica Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi“ există o părticică din moaştele Sfântului Vasile cel Mare care a fost donată de patriarhul Macarie al Antiohiei, la nouă ani după ce domnitorul Vasile Lupu a adus moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva la Iaşi.

Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi“ din Suceava îşi cinsteşte luni ocrotitorii. Mâine seară, de la ora 18:00, slujba Vecerniei unită cu Litia va fi săvârşită de Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. După cum ne-a relatat pr. paroh Dragoş Buta, care este şi consilier cultural al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, la finalul slujbei credincioşii din parohie vor pregăti o agapă creştină. Luni dimineaţă, de la ora 8:00, se va oficia slujba Utreniei, apoi se va citi Acatistul Sfinţilor Trei Ierarhi. De la ora 10:00 va fi săvârşită Sfânta Liturghie, care va fi urmată de slujba Parastasului pentru ctitorii, binefăcătorii şi donatorii acestui sfânt lăcaş. 

O nouă biserică în parohia Poiana Largului - Lunca

Luni va fi sărbătoare la Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi“ din Bacău. Sfântul lăcaş, aflat în zona de nord a oraşului Bacău, a fost ridicat între anii 2000-2006, sub coordonarea părintelui paroh Vasile Sârcu. Credincioşii din Buhuşi sunt aşteptaţi pe 30 ianuarie la hramul Bisericii „Sfinţii Trei Ierarhi“ din Buhuşi. Mâine seară, de la ora 16:00, va fi săvârşită Vecernia unită cu Litia şi se va face pomenirea pentru cei adormiţi. După cum ne-a relatat pr. Florin Pelin, slujitor la acest sfânt lăcaş, luni dimineaţă, programul liturgic va continua cu Utrenia, Acatistul, Sfânta Liturghie şi pomenirea ctitorilor. La final se va organiza o agapă frăţească. Tot luni îşi va serba hramul parohia „Sfinţii Trei Ierarhi“ - parohia Poiana Largului - Lunca, Protopopiatul Ceahlău. Biserica acestei parohii a ars în urmă cu un an în urma unui incendiu. După cum ne-a relatat pr. paroh Mihai Ursache, anul acesta vor fi demarate lucrările de reconstrucţie a bisericii din zid.

În ziua sărbătoririi Sfinţilor Trei Ierarhi, biserica veche a parohiei Muntenii de Jos, Protopopiatul Vaslui, îşi va serba hramul.

Citește despre: