Fotografie - Frescă „Scara raiului“, Mănăstirea Sucevița (sec. XVI) Icoana „Scării raiului“ este reprezentarea sau ilustrarea iconografică a conținutului cărții Sfântului Ioan Scărarul, cunoscută la noi sub numele de Scara dumnezeiescului urcuș, „Scara raiului“ sau, în vremurile mai vechi, ca „Leastvița“ (termen provenit din limba slavonă care înseamă „Scară“). Pictura exterioară a Mănăstirii Sucevița este cea mai bine păstrată din grupul bisericilor moldovenești cu pictură exterioară, singura care-și păstrează latura de nord. Pictura, realizată în frescă, a fost executată, în sec. XVI, de doi pictori moldoveni, Ioan Zugravul și fratele său Sofronie, și se păstrează în formă originală. Revelatoare și definitorie pentru Sucevița rămâne, însă, Scara Sfântului Ioan Climax (la nord), cea mai vastă interpretare iconografică românească a credinței într-o primă judecată imediat după moarte și una din cele mai valoroase compoziții ale picturii medievale românești. Aici, Vămile văzduhului nu mai dau nici o șansă păcătoșilor. Este redată lupta dintre bine și rău, încercarea omului de a păși spre perfecțiune pentru a-și redobândi chipul pierdut prin căderea în păcat. Conform indicațiilor din Erminia lui Dionisie din Furna (Sofia, București, 2000), icoana Scării de suflete mântuitoare și ducătoare la cer se reprezintă după cum urmează: În partea de jos a icoanei (de regulă în partea dreaptă) este reprezentată o mănăstire, iar în afară, la poartă, mai mulți călugări de vârste diferite. Aceștia privesc către o scară mare (care poate avea 30-33 de trepte, după numărul „treptelor“ Scării Sfântului Ioan) care urcă până la cer (pe toată înălțimea icoanei, așezată oblic). Mai mulți călugări se află pe scară, unii abia începând să se suie, alții suind, pe diferite trepte ale scării, iar alții doar uitându-se. În partea de sus, deci deasupra scării sunt reprezentați îngeri zburând, ajutându-i pe călugări să urce, eventual chiar ținându-i de mână. În unele reprezentări, cum este cea de mai sus, îngerii sunt reprezentați exclusiv în registrul de sus; în altele, aceștia îi îndepărtează pe diavoli de călugării care urcă, cu ajutorul unor sulițe. În registrul de sus, este reprezentat (într-un medalion sau deasupra norilor) Hristos. Înaintea Lui se găsește un călugăr foarte bătrân, cu figură cuvioasă și foarte smerită, urcat pe ultima treaptă a scării, privind către Domnul. Iar Hristos îl ia de o mână, în timp ce un înger îi așază pe cap o cunună. În partea de jos a scării, deci sub ea sunt reprezentați, în registrul median, o mulțime de diavoli zburând, căutând să îi tragă jos de pe scară pe călugării care urcă. Uneori demonii încearcă să îi agațe cu niște cârlige lungi, sau în alte reprezentări îi trag de veșminte. Iar unii din călugării de pe scară sunt puțin desprinși de pe scară, dar încă se mai țin pe ea, unul cu o singură mână, altul cu ambele mâini. Alți călugări sunt zugrăviți căzând cu totul, iar unul, reprezentat cu capul în jos și cu totul în afara scării, este tras sau împins de demoni în jos, spre iad. Iadul este reprezentat în registrul de jos, în chipul unui balaur mare (sau doar capul acestuia), cu gura deschisă și dinții ascuțiți, iar în gura acestuia e prins un călugăr căzut, pe brânci, căruia i se mai văd doar picioarele. În unele reprezentări românești, se adaugă pe icoană, la locurile corespunzătoare, indicații scrise, îndeosebi cu privire la demonii care îi ispitesc de călugări și cauzele căderii unora din aceștia de pe scară (lăcomia, mânia, invidia etc).