Schitul Pocrov și-a sărbătorit ctitorul, pe Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin

Arhiepiscopia Iaşilor

Schitul Pocrov și-a sărbătorit ctitorul, pe Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin

În lumina Sărbătorii Sfintei Învieri, Schitul Pocrov și-a cinstit ctitorul, pe Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin, în prezența unui număr mare de credincioși veniți să participe la rugăciune.

Sfânta Liturghie, săvârșită în cinstea ocrotitorului așezământului monahal, a fost oficiată de părintele arhimandrit Benedict Sauciuc, starețul Mănăstirea Neamț, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

În cuvântul de învățătură, părintele stareț a evidențiat câteva aspecte din viața Sfântului Ierarh Pahomie, subliniind totodată felul în care monahii care i-au urmat au continuat lucrarea sa duhovnicească.

Sfântul Cuvios Pahomie, născut în a doua jumătate a secolului al XVII-lea, în satul Gledin din ținutul Bistriței, a devenit mai târziu stareț al Mănăstirea Neamț și ierarh al Eparhiei Romanului. El a fost un monah dornic să aprofundeze învățătura filocalică, iubind deopotrivă cărțile și întâlnirea cu oameni dedicați lui Dumnezeu.

Astfel, întâlnirea sa cu mitropolitul de Rostov, Sfântul Dimitrie al Rostovului, a fost hotărâtoare pentru alegerea vieții de isihie, întemeind Schitul Pocrov și slujind Biserica și în demnitatea de episcop.

De asemenea, Sfântul Ierarh Pahomie și-a dovedit încredințarea deplină în voia lui Dumnezeu prin numeroase încercări și pribegii. Acest ierarh a purtat în suflet atât greutățile, cât și bucuria de a se lăsa în voia lui Dumnezeu, de a se osteni în lucrări de înnoire și de a-i ajuta pe cei lipsiți, păstrându-și pacea și liniștea lăuntrică.

Alătură-te comunității noastre pe WhatsApp, Instagram și Telegram!
Citește despre: