„Școala de Fapte Bune” de la ROD Piatra Neamț

Arhiepiscopia Iaşilor

„Școala de Fapte Bune” de la ROD Piatra Neamț

„Şcoala de Fapte Bune” este un program bazat pe valori și virtuți, în care copiii de diferite vârste învaţă să fie atenţi la aproapele lor, să facă bine, să aibă mai multă răbdare, să lege prietenii, să se implice în proiecte reale, cu beneficiari reali, și să petrecă timp la ROD, în spațiul cald și primitor din inima oraşului Piatra Neamţ.

În cadrul tuturor activităților din cadrul Școlii de Fapte Bune, copiii vor învăţa cât de mult contează deciziile pe care le iau, vor face cunoștință cu bucuria de a fi de folos, se vor responsabiliza și vor avea mai multă încredere că binele este soluția pentru orice. 

Felicitări pentru locuitorii orașului Piatra Neamț

Prima întâlnire a avut loc pe 5 decembrie 2020, în ajunul sărbătorii Sfântului Nicolae, ocrotitorul acestui program. În primele săptămâni s-au format echipe de lucru pentru cele 3 luni, au învățat să caute motivația fiecărui demers și s-au familiarizat cu noțiunea de faptă bună.

Primul proiect, care i-a mobilizat pentru a lucra împreună, a fost crearea de felicitări cu gânduri bune, pe care le-au împărțit trecătorilor în centrul orașului Piatra Neamţ pe 22 decembrie. Felicitările au fost realizate din hârtie manuală, prin reciclarea de hârtie. Acest proces, destul de migălos ca realizare și durată, le-a antrenat răbdarea și dorința de a duce la finalizare ceea ce și-au propus. Mesajul, scris de mână pe cele 100 de hârtii, a fost gândit de întreaga echipă. Mulțumirile din partea trecătorilor, reacțiile lor de uimire și recunoștință, i-a motivat pe copiii Școlii de Fapte Bune să își dorească să facă mult mai mult pentru a-i bucura pe semenii lor.

În prezent, aceştia lucrează la implementarea unui proiect care va antrena întreaga comunitate locală.

ROD, împreună pentru comunitate

ROD – spaţiu creativ şi de învăţare, proiectul Protopopiatului Piatra Neamţ, este un loc în care copii, tineri sau adulți își pun în valoare dorința de a face bine. Proiectul a luat naştere din dorinţa de a crea un loc în care oamenii să se descopere unii pe alții, să învețe unii de la alții și să cultive creativitatea și învățarea din experiențe directe. Sediul dezafectat al unei centrale pentru blocuri, care nu mai avea nicio utilitate în comunitate, a primit un sens şi a fost transformat într-un loc cald, primitor și deschis, special amenajat pentru spusul poveștilor, ronțăitul merelor, răbdarea meșteșugului, firescul vieții și bucuria de a fi împreună.

Pe lângă Programul „Şcoala de Fapte Bune”, ROD organizează periodic ateliere pentru copii şi evenimentul Roditor – târg cu produse locale, un bun prilej de a-ai aduce pe oameni împreună şi de a avea acces la hrană sănătoasă pentru minte şi trup.

Mai multe detalii despre ROD, pe pagina de Facebook.  (Ana-Maria Țoc, coordonator ROD – spațiu creativ și de învățare)

Citește despre: