Şcoală de vară în Parohia Iazu-Nou, Protopopiatul Hârlău
Copiii din Parohia Iazu-Nou, comuna Şipote, Protopopiatul Hârlău, judeţul Iaşi, participă pe perioada vacanţei de vară la lecţii de limba engleză şi limba italiană, oferite gratuit de prof. Ramona Călugăru.
Aceste cursuri, iniţiate de părintele paroh Florin Călugăru, au loc cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 4 şi 15 ani. În cadrul acestor ore, după servirea prânzului, se învăţă poezii în cele două limbi străine, se fac echipe în vederea conversării şi se iau notiţe. De asemenea, se lecturează din „Povestiri cu tâlc“, „Pilde ortodoxe“ sau „Vieţile sfinţilor“. Cei mari lucrează exerciţii de înţelegere a unor texte, iar cei mici realizează desene după acestea. Copiii participă şi la diferite jocuri în curtea bisericii, drumeţii şi au la îndemână un număr însemnat de cărţi şi reviste pe care le-au putut împrumuta de la biblioteca parohială, precum şi caiete, pixuri, radiere şi jocuri didactice. Toate aceste materiale sunt puse la dispoziţie de preotul paroh. „Adevăratul beneficiu al timpului petrecut în biserică îl reprezintă faptul că participanţii se împărtăşesc cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Iisus Hristos. Festivitatea de premiere va avea loc pe data de 10 septembrie 2017, când fiecare copil va primi câte un dar. Ne bucurăm pentru că am reuşit prin această activitate să aducem un zâmbet pe chipurile copiilor din parohia noastră“, a spus pr. paroh Florin Călugăru.