„Școala Parohială din Bilbao – centru educativ de păstrare și promovare a valorilor românești”, ediția a II-a
Parohia Ortodoxă Română cu hramul „Tuturor Sfinților” din Bilbao derulează, în perioada 11 ianuarie – 28 octombrie 2025, cea de-a doua ediție a proiectului „Școala Parohială din Bilbao – centru educativ de păstrare și promovare a valorilor românești”, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Timotei, Episcop al Spaniei și Portugaliei.
Proiectul este finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, având o valoare totală aprobată de 37.248 lei, și se desfășoară în parteneriat cu Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei și Portugaliei, precum și cu instituții și platforme media, între care Basilica.ro, Doxologia.ro și Apostolia.
Acest demers se adresează unui număr de 55 de copii români din parohie, organizați în trei grupe de vârstă, și are ca obiectiv principal sprijinirea procesului de învățare a limbii române, precum și însușirea valorilor culturale, istorice și spirituale românești. În cadrul activităților, copiii participă la cursuri de limbă și literatură română, istoria și geografia României și identitate spiritual-morală, toate adaptate vârstei și nevoilor lor educaționale.
Proiectul își propune, totodată, să creeze un cadru propice transmiterii tradițiilor și obiceiurilor românești, prin organizarea de serbări tematice dedicate marilor sărbători religioase și naționale, precum și a altor evenimente cu caracter cultural și lingvistic.
Beneficiarii proiectului sunt copii proveniți din familii cu ambii părinți români, din familii mixte sau din familii de români basarabeni, toți uniți de dorința de a-și păstra vie identitatea românească, chiar și departe de granițele țării.
Prin acest proiect, Parohia Ortodoxă Română „Tuturor Sfinților” din Bilbao își reafirmă misiunea de a fi un sprijin educațional, spiritual și identitar pentru tinerii români din diaspora, contribuind activ la formarea unei generații conștiente de rădăcinile sale și atașate de limba, cultura și valorile naționale.