Scrisoare de mulțumire a tinerilor din ASCOR și ATOR Iași

Arhiepiscopia Iaşilor

Scrisoare de mulțumire a tinerilor din ASCOR și ATOR Iași

Cu fiască dragoste, Vă spunem dintru început că Vă mulțumim pentru inițiativa și curajul de a ne aduce împreună la Cluj, tineri de pretutindeni. 4-7 septembrie 2015 rămâne pentru noi, tinerii din Arhiepiscopia Iașilor, o experiență de neuitat.

Înaltpreasfințite Părinte Mitropolit Andrei,

Cu fiască dragoste, Vă spunem dintru început că Vă mulțumim pentru inițiativa și curajul de a ne aduce împreună la Cluj, tineri de pretutindeni. 4-7 septembrie 2015 rămâne pentru noi, tinerii din Arhiepiscopia Iașilor, o experiență de neuitat. 

Cei 100 de studenți și elevi din ATOR (Asociația Tineretul Ortodox Român) din Moldova și ASCOR-ul din Iași, am rememorat în drum spre casă toate momentele petrecute la Cluj; și cele culturale(concertele), și cele duhovnicești(cuvintele primite în dar de la cei ce ni s-au adresat împărtășindu-ne din gândul și sufletul lor), și procesiunea tinerilor, și momentele artistice desfășurate în amfiteatrul din Hașdeu, și lansarea lampioanelor, și slujbele și ploaia, și dialogurile din cadrul sesiunilor de lucru desfășurate în liceu. Am trăit clipe minunate. Cu ajutorul lui Dumnezeu, tinerii din România, tinerii din Biserică își pot da mâna pentru a cunoaște, a trăi și a mărturisi frumos pe Hristos.

Ne-am bucurat și de faptul că am reușit să întâlnim alți tineri ca și noi, din alte orașe ale țării (Brașov, Turda, București, Baia Mare, Timișoara, de peste tot), în special în cadrul dialogurilor din grupe, și să vorbim despre problemele noastre reale. Chiar dacă din colțuri diferite ale țării, majoritatea dintre noi am împărtășit același spirit și aceleași valori. Am întâlnit, este adevărat, și tineri în căutare, tineri care încă nu aveau clar ce înseamnă să fii creștin ortodox. Slavă lui Dumnezeu pentru toate. Întâlnirea aceasta a fost bine venită și pentru ei, sau poate mai ales pentru ei, cei care sunt încă în căutare. 

Ne-am bucurat și pentru faptul că am avut prilejul, 6100 de tineri, să rostim împreună „Tatăl nostru”, că am răspuns împreună la salutul „Hristos în mijlocul nostru!” cu„Este și va fi!”. Noi, moldovenii, nu suntem obișnuiți cu acest salut, dar am învățat repede. 

Am simțit prin ceea ce s-a întâmplat la Cluj că am spus, fără cuvinte, lumii: iată, existăm și noi, tinerii ortodocși. Încă nu ne-a răpus societatea materialistă, încă rezistăm cu demnitate valurilor consumiste ale lumii, chiar dacă suntem atât de vulnerabili, chiar dacă unii nu cred în noi. Atâția oameni adunați în fața Catedralei Ortodoxe la Sfânta Liturghie, care nu pot fi alungați nici de ploaia deasă și nici de vântul rece ce s-a lăsat după! Ne-am bucurat când credincioșii clujeni ne-au luat pe o parte dintre noi sub umbrelele lor. Cu unii am schimbat adrese și am promis să ne auzim. Unii ne-au invitat, dacă mai trecem prin Cluj, să rămânem la ei.  

Vă mulțumim pentru că ați fost acolo, cu suflet cald, în mijocul nostru, și... mai ales, vă mulțumim că ați urcat pe scenă duminică seară la concertul cu Ducu Bertzi. Acela a fost momentul cel mai frumos și cel mai apreciat de noi, ieșenii. Cuvântul simplu, pentru inimă și poezia recitată ne-au atins sufletul. Și-am înțeles... că e de-ne-nțeles și trist că nu privim la cer mai des, că nu culegem flori și nu zâmbim, noi, care-așa de repede murim.

Vă mulțumim că investiți și credeți în noi, tinerii. Vă asigurăm că nu este o investiție inutilă. Cu ajutorul Bunului Dumnezeu vom face tot ce putem pentru a nu Vă dezamăgi. Rezultatele se vor vedea peste ani când, în viața noastră, în familiile noastre, se vor regăsi principiile pe care le-am discutat aici și vom organiza și noi, cu ajutorul Domnului, întâlniri de suflet pentru copiii noștri, ca să nu lăsăm flacăra să se răcească și să ducem diligența de Bizanț mai departe. 

Până ne vom revedea, Vă purtăm în rugăciunile noastre și ne dorim ca Domnul să vă aibă în pază și să vă dea energia necesară să îi inspirați și să îi călăuziți pe tineri către Viață. 

Cu prețuire,

tinerii din Arhiepiscopia Iașilor

Teodora Drișcu (ATOR Iași)

 

Citește despre: