Seara Asistenţilor Sociali din Moldova, ediţia I

Arhiepiscopia Iaşilor

Seara Asistenţilor Sociali din Moldova, ediţia I

Sucursala Teritorială Iaşi a Colegiului Naţional al Asistenţilor Sociali din România şi Asociaţia „Aproape de oameni“ din Iaşi organizează mâine, 3 februarie 2018, de la ora 18:00, un eveniment de gală.

Titlul generic al manifestării, ce se va desfăşura la Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu“ din Iaşi, este „Seara Asistenţilor Sociali din Moldova“, ediţia I. Programul va cuprinde un spectacol de muzică populară susţinut de interpreta de muzică populară Sofia Vicoveanca, precum şi un recital al Coralei „Universitas“ a Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi. Printre partenerii evenimentului se numără Secţia de Asistenţă Socială din cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi, Sectorul de Asistenţă Socială şi Medicală DIACONIA al Eparhiei Iaşilor şi Fundaţia „Solidaritate şi Speranţă“ a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Evenimentul îşi propune să reunească asistenţii sociali şi specialiştii din domeniul social. Printre invitaţi vor fi remarcaţi oamenii care au contribuit la dezvoltarea asistenţei sociale şi au sprijinit desfăşurarea proiectelor şi activităţilor Sucursalei Teritoriale Iaşi a Colegiului Naţional al Asistenţilor Sociali din România în perioada 2013-2018.

Citește despre: