Seară culturală în Cetatea Sucevei
În Sala „Dom Polski“ din Suceava a avut loc luni, 8 decembrie 2014, concertul extraordinar de colinde, dedicat sărbătorii Naşterii Domnului. Evenimentul a fost organizat de Asociaţia Culturală „Sfântul Mitropolit Dosoftei“ din Suceava.
Corala „Sfântul Ierarh Leontie“ de la Rădăuţi a încântat publicul sucevean în prima zi a acestei săptămâni cu un concert de colinde. Manifestarea s-a derulat în Sala „Dom Polski“ din Suceava. Pentru început, pr. prof. Justinian-Remus A. Cojocar, preşedintele Asociaţiei Culturale „Sfântul Mitropolit Dosoftei“, a menţionat că de multe ori colinda ne apropie de Dumnezeu, prin ea mărturisind Naşterea Domnului în Betleem. În continuare, elevii Iamina-Maria Răceanu, Teodora Lungoci şi Mihail-Mihnea Moruz, de la Colegiul Naţional „Petru Rareş“ din Suceava, Andrei Coţofrei şi Adrian Petraş din Suceava au fost recompensaţi pentru premiile obţinute la diferite concursuri şi olimpiade. A urmat concertul de colinde susţinut de vrednicii preoţi ai Coralei „Sfântul Ierarh Leontie“ de la Rădăuţi. „Grupate câte trei, colindele au ajuns la sufletul ascultătorilor. Inimile au vibrat la intonările profesioniste şi, în acelaşi timp, calde ale preoţilor. S-au cântat colinde tradiţionale, bizantine-corale, unele dintre ele de o complexitate muzicală care necesita voci splendide şi curate ca ale acestor mărinimoşi preoţi. O icoană cu Naşterea Domnului, pusă pe un ştergar bucovinean frumos brodat, a fost străjuită de o lumânare de ceară curată, care a luminat pe toată durata concertului, fiind parcă o oglindă a ascultătorilor care au venit să primească în fiinţa lor bucuria, pacea şi dragostea cea mult biruitoare“, a spus pr. prof. Justinian-Remus A. Cojocar. Concertul de colinde al Asociaţiei Culturale „Sfântul Mitropolit Dosoftei“ din Suceava a devenit o tradiţie, de-a lungul anilor bucurându-se de participarea a numeroase coruri din Bucovina şi nu numai.