Seară duhovnicească la München

Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Germaniei, Austriei şi Luxemburgului

Seară duhovnicească la München

În zilele de 5 şi 6 aprilie 2014, IPS Părinte Mitropolit Dr. Serafim Joantă a intreprins o vizită pastorală în cadrul parohiei „Naşterea Domnului” din München la invitaţia pr. paroh Alexandru Nan şi a credincioşilor acestei comunităţi.

Astfel, sâmbătă, 5 aprilie, IPS Părinte Mitropolit Serafim a săvârşit la ceas de seară slujba Vecerniei alături de părintele paroh, după care a fost organizată o seară duhovnicească. Tema acestei seri duhovniceşti a fost „Importanţa Sfintelor Taine ale Spovedaniei şi Împărtăşaniei în viaţa creştinilor ortodocşi”.

Înalt Prea Sfinţitul Părinte Mitropolit a scos în evidenţă efectele Tainei Spovedaniei, pornind de la definiţia dată de către părinţii Bisericii acestei taine: „cel de-al doilea botez”, referindu-se apoi la „leacul nemuririi”, Sf. Euharistie, cel mai mare dar pe care noi oamenii îl putem primi pe pământ. Credincioşii prezenţi au avut apoi ocazia să-i pună întrebări ierarhului ortodox român.

Duminică, 6 aprilie, IPS Serafim a săvârşit slujba Sf. Liturghii alături de pr. paroh Alexandru Nan şi arhidiaconul Dumitru Dura, secretarul Înaltpreasfinţiei Sale. Înainte de Sf. Liturghie, IPS Serafim a citit Acatistul Sf. Luca al Crimeii, în faţa sf. moaşte ale acestui sfânt, aduse spre închinare de către arhimandritul grec Petros Klitsch, parohul parohiei „Schimbarea la Faţă” din München, sub oblăduirea canonică a Patriarhiei ecumenice. În cuvântul său de învăţătură, IPS Serafim s-a referit la importanţa pocăinţei în viaţa creştinului, fără de care nu putem intra în Împărăţia lui Dumnezeu, pornind de la exemplul sfintei Maria Egipteanca, pomenită în toate bisericile ortodoxe în duminica a cincea a Postului Mare. Atât la seara duhovnicească, cât şi la Sf. Liturghie, au participat şi tineri ai organizaţiei ATORG (Asociaţia Tinerilor Ortodocşi Români din Germania, filiala München).

După Sf. Liturghie a urmat o agapă, la care a participat un număr mare de credincioşi. Parohia „Naşterea Domnului” din München a fost înfiinţată în anul 1976 şi este păstorită din ianuarie 2013 de către pr. Alexandru Nan. (Pr. Alexandru Nan, sursa: mitropolia-ro.de)