Seară duhovnicească la Parohia Covasna
În seara zilei de 03 decembrie, în biserica Parohiei „Sfânta Treime” Covasna, la invitația Părintelui paroh Iulian Cojocariu, comunitatea parohială s-a reunit pentru a audia o meditație cu tema „Nașterea Domnului, începutul mântuirii noastre” prezentată de către părintele protopop Marius Daniel Profir de la Protopopiatului Iași II, fiind prezenți și preoții din parohiile învecinate.
După un scurt excurs asupra importanței „cuvântului duhovnicesc”, sau a „cuvântului cu sens”, care se cuvine a fi în preocuparea oricărui creștin, a urmat o prezentare a profețiilor vechitestamentare privitoare la Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos, în Betleem și împlinirea planului lui Dumnezeu în istorie, pentru mântuirea oamenilor. Părintele a adus în atenție întâmplări concrete, de realizare a cuvintelor Sfintei Scripturi în viața Părinților pustiei, așa cum se regăsesc în paginile Patericului. Ideea centrală a fost că Dumnezeu a făcut primul pas în mântuirea omului, dar așteaptă participarea acestuia la actul mântuirii sale. A fost dat exemplul paterical de la Avva Arsenie, care spunea că așa cum fierarul atunci când lovește fierul știe de mai înainte ce dorește să obțină din el, la fel creștinul se cuvine să cunoască unde dorește să ajungă cu sufletul său. În aceeași linie de gândire, precum fierul, dacă nu este fierbinte nu poate căpăta forma unei unelte folositoare, la fel și inima omului, dacă nu se înflăcărează de dragostea pentru Dumnezeu, nu poate să devină templu al harului Sfântului Duh.
În final au fost rostite cuvinte de binecuvântare pentru toți creștinii prezenți pentru perioada postului care a mai rămas de parcurs până la praznicul Nașterii Domnului și împlinirea virtuților creștine în viața fiecăruia.